Moarte misterioasă la Turda. Bărbat găsit mort pe scări

Moarte misterioasă la Turda. Bărbat găsit mort pe scări. Dosar pentru ucidere.

“Poliţiştii din cadrul Poliţiei municipiului Turda au fost sesizaţi telefonic despre faptul că pe strada Războieni din municipiu, pe scările exterioare ale unui imobil se află o persoană inconştientă. La faţa locului s-au deplasat echipaje de poliţie şi medicale, fiind constatat decesului persoanei.
În fapt, este vorba despre un bărbat, în vârstă de 47 de ani, din municipiul Turda. Pe corpul bărbatului nu au fost găsite urma de violenţă, cadavrul fiind transporat în vederea efectuarii necropsiei.
În cauză se efectuează cercetări sub aspectul săvârşirii infracţiunii de ucidere din culpă, faptă prevazută şi pedepsită de Codul penal”, informează IPJ Cluj.

Incendiu la Constanţa. O maşină a luat foc în parcare