Ministrul Educaţiei a stabilit calendarul evalurilor naţionale

Calendarul evaluărilor naţionale la finele claselor a II-a, a IV-a şi a VI-a, pentru anul şcolar 2015-2016, a fost stabilit recent de Ministerul Educaţiei Naţionale şi Cercetării Ştiinţifice (MENCS), potrivit unui act normativ publicat în Monitorul Oficial.

Conform acestui document, primii care vor fi evaluaţi la finalul anului şcolar 2015-2016 vor fi elevii din clasa a VI-a. Aceştia vor susţine două probe: Limbă şi comunicare- 23 mai şi Matematică şi Ştiinţe ale naturii- 24 mai.

Apoi va urma evaluarea competenţelor fundamentale dobândite în ciclul primar la finalul clasei a V-a, conform următoarei programări: 30 mai – Limba română, 31 mai – Matematică, 2 iunie- Limba maternă.

Articolul continuă mai jos:
farmec.ro - Livrăm frumusețe!

Ultimii care vor fi evaluaţi sunt elevii din calasa a II-a. Evaluarea la această clasă se va desfăşura conform următorului calendar: 6 iunie- Limba română scris, 7 iunie –Limba română citit şi Limba română pentru minorităţile naţionale scris şi citit, 8 iunie –Matematică, 9 iunie –Limba maternă scris, 10 iunie- Limba maternă citit.

În cazul evaluării de la finalul clasei a II-a rezultatele vor fi folosite pentru elaborarea unor planuri individualizate de învăţare. Rezultatele şi planurile sunt comunicate părinţilor şi sunt incluse în portofoliul educaţional al elevilor.

Evaluarea de la finele clasei a IV-a este făcută pentru diagnoza sistemului de învăţământ la nivel primar.

În ceea ce priveşte evaluarea de sfârşitul clasei a VI-a, rezultatele sunt folosite pentru a elabora planuri individualizate de învăţare şi pentru preorientarea către un anumit tip de liceu. Atât rezultatele cât şi planurile sunt comunicate părinţilor şi sunt incluse în portofoliul educaţional al elevilor.

CM

Incendiu la Constanţa. O maşină a luat foc în parcare

Adaugati comentarii