Ministrul Apărării: Primele avioane de vânătoare F-16 vor ajunge în România la sfârşitul anului 2016

F16-block25

Primele avioane de vânătoare de tip F-16 vor ajunge în România la sfârşitul anului 2016, până atunci urmând să continue pregătirea piloţilor militari în Portugalia şi SUA, a declarat, luni, ministrul Apărării, Mircea Duşa, citat de Mediafax.

Mircea Duşa a declarat, luni, la Cluj-Napoca, la Divizia 4 Infanterie “Gemina”, că un nou contingent de piloţi şi personal tehnic va pleca în Portugalia la pregătire, în perioada următoare.

“În domeniul forţelor aeriene am finalizat programul major început în 2007, de înzestrare cu avioane pentru transport strategic şi militar. Continuăm programul de înzestrare cu avioane de vânătoare F-16, şase din cele 12 pe care le achiziţionăm sunt modernizate şi piloţii noştri, inginerii şi tehnicienii pe care îi avem plecaţi în Portugalia se instruiesc deja pe aceste avioane, iar piloţii au trecut de la prima etapă, de acomodare cu zborul, la acţiuni aer-sol. Un nou contingent de piloţi şi personal tehnic vor pleca în Portugalia la pregătire. Urmează ca piloţii noştri să urmeze un alt stagiu de pregătire în SUA, iar spre sfârşitul anului 2016 vom avea în ţară şi primele avioane F-16”, a spus Duşa.

Potrivit acestuia, concomitent se derulează o investiţie importantă şi la aerodromul Feteşti, pentru a face compatibilă infrastructura acestuia cu operarea avioanelor F-16.

“În acelaşi timp, avem de realizat obiectivele de modernizare şi înzestrare a flotei române şi vom începe în acest an programul de modernizare şi înzestrare a fregatelor. Există un program ambiţios pe care dorim să îl pornim în acest an legat de dotarea cu mijloace de luptă a forţelor terestre – transportoare, maşini blindate, maşini de transport”, a afirmat ministrul Apărării.

Primii militari ai Forţelor Aeriene Române, respectiv 23 de ofiţeri şi maiştri militari din Forţele Aeriene, au plecat în Portugalia în luna septembrie a anului trecut, pentru un curs de pregătire pentru trecerea pe aeronave F-16. Cursul, organizat la Baza 5 Aeriană din Monte Real, este format din mai multe module şi se desfăşoară în mai multe serii, la care vor participa peste 80 de militari români, pe o durată de aproximativ doi ani.

Aeronavele, care vor fi modernizate la standardul F-16 MLU M5.2, vor intra în dotarea Armatei României după anul 2016 şi vor fi operaţionale din 2017, iar pregătirea piloţilor va fi făcută în două etape.

Avioanele F-16 achiziţionate din Portugalia vor avea resurse de zbor în medie de peste 4.500 de ore de zbor fiecare, iar perioada de exploatare va fi de minimum 20 de ani, în condiţiile unui nivel de instruire de minimum 200 de ore de zbor pe avion.

Incendiu la Constanţa. O maşină a luat foc în parcare

1 comentariu

  • Cotete zburatoare, achizitionate pe BANI MULTI. Vechiturile alea, pline de saramura, sunt niste cosciuge zburatoare. Astfel de cotete se pot lua pe gratis din Arizona, cu conditia sa primesti licenta de survol deasupra USA pana la primul port unde le pui pachet la DHL si ti le livreaza in Constanta. Primele avioane de transport C130 luate cu ajutorul Bancii Dacia Felix, de la americani, au fost aproape gratis. A costat doar inlocuirea parti electrice si verificarea partii hidraulice pentru a primi drept de survol al Statelor Unite. Asta, ca sa nu vorbim ca exista armament “in stoc” in Europa de vest care ar trebiu doar dislocat la noi PE GRATIS. Pentru ca urmeaza sa fie scos din uz fiind casat.(dar, nou noutz!)