Ministerul Sănătăţii a alocat suma de 4,5 milioane lei pentru susţinerea financiară a procesului de modernizare al Spitalului Municipal Turda în vederea obţinerii reacreditării, în urma demersurilor făcute de către deputatul Mircea Irimie.

În cadrul demersurilor, deputatul Partidului Conservator a avut întâlniri repetate cu Nicolae Bănicioiu, Ministrul Sănătăţii, Razvan Vulcănescu, secretar de stat, Vasile Cepoi, Preşedintele Autorităţii Naţionale de Management Sanitar şi cu Rodica Nassar, fost preşedinte al Comisiei de Sănătate din cadrul Camerei Deputaţilor.

În acelaşi timp, deputatul PC a obţinut promisiunea ministrului Sănătății de a realiza o vizită la Turda în vederea unei întâlniri cu întreg personalul medical din Spitalul Municipal şi cu personalul medical din sistemul privat de sănătate.

Mircea Irimie a mai obţinut pentru spitalul din Turda, la sfârşitul anului 2013, suma de 1,913 milioane de lei.

“Sunt un om de cuvânt, sunt un om de acţiune, sunt un om al faptelor. Nu vorbesc gratuit şi nu mint niciodată. Am fost timp de 4 ani viceprimar al municipiului Turda, mi-am respectat jurământul şi m-am implicat puternic în toate proiectele Turzii. Consider cu modestie că această alocare financiară de 4,5 milioane lei obţinută în favoarea Spitalului Municipal Turda, este cea mai mare realizare din toate punctele de vedere, a mandatului 2012-2016, pentru municipiul Turda”, a declarat Mircea Irimie.