alin tise banner

Legea fumatului, contestată la Curtea Constituțională de un grup de 33 de senatori

Senatori din mai multe grupuri parlamentare au iniţiat, luni, o contestaţie la CCR la proiectul de lege care prevede interzicerea fumatului în spaţiile publice închise, a declarat senatorul independent Alfred Laurenţiu Mihai.

“Am contestat legea care se află la promulgare acum la domnul preşedinte Iohannis privind interzicerea fumatului în spaţiile publice închise. Legea are multe probleme de neconstituţionalitate în exprimare. Se înţelege că inclusiv în spaţii colective private, de exemplu la dumneavoastră acasă, nu puteţi fuma, ceea ce nu este constituţional”, a afirmat Alfred Laurenţiu Mihai.

Senatorul a adăugat că, în opinia parlamentarilor care au depus contestaţia, legea în forma în care a fost adoptată separă fumătorii în două categorii: cei care pot fuma în aeroporturi sau cei care sunt în închisori de maximă siguranţă şi ceilalţi fumători care nu au voie.

“Bineînţeles că nu au voie decât dacă sunt în situaţia cu pricina, adică ori se află în închisoare şi numai acolo pot fuma într-un spaţiu public închis sau în aeroporturi, în spaţii special amenajate, ceea ce nu este constituţional. Practic, este o discriminare, între fumători vorbesc. Dacă nu s-ar putea fuma nicăieri într-un spaţiu public închis ar fi corect. Dacă legea ar trece în această formă şi ar fi votată în Parlament cu unanimitate nu ar fi nicio problemă. Plus că trebuie văzute foarte bine părţile de constituţionalitate care noi credem că au fost încălcate. Noi nu putem să spunem sută la sută dacă avem dreptate sau nu decât după ce Curtea va da un verdict”, a explicat Alfred Laurenţiu Mihai.

sursa: Agerpres

masca-medicala
Incendiu la Constanţa. O maşină a luat foc în parcare

Adaugati comentarii