Deputatul Aurelia Cristea a anunţat astăzi că demisionează din funcţia de preşedinte al PSD Cluj-Napoca, după ce partidul i-a retras sprijinul pentru candidatura la funcţia de primar al municipiului Cluj-Napoca.

„Forurile decizionale ale conducerii PSD au decis să-mi retragă sprijin pentru candidatura la Primăria Cluj-Napoca. Fiind o invalidare politică de la nivel central pentru mine, în calitate de candidat, şi pentru proiectul meu, corect şi onorabil este ca eu să-mi dau demisia din funcţia de preşedinte al organizaţiei municipale Cluj-Napoca. Nu plec din partid, sunt deputat PSD, am candidat cu sprijinul şi cu susţinerea organizaţiei PSD, este corect să-mi duc mandatul la final tot din partea organizaţiei PSD şi este corect ca prin acest gest de demisie să dau posibilitatea altora care pot să susţină mai bine acest proiect pentru campania electorală, să facă mai mult decât am putut să fac eu”, a spus Cristea.

Aurelia Cristea e nemulţumită de faptul că Liviu Dragnea n-a fost interesat de proiectul pe care l-a propus la Cluj: „Am discutat cu conducerea centrală la un moment dat, respectiv cu dl preşedinte Liviu Dragnea, care este situaţia şi cum se poziţiona în această candidatură. Singurul răspuns pe care l-am primit a fost acela că-şi doreşte să câştige la Cluj. Niciodată conducerea naţională n-a fost interesată de ce se întâmplă de proiectul acesta de la municipiul Cluj-Napoca, un municipiu extrem de important”.

Preşedintele PSD Cluj, Remus Lăpuşan, a anunţat, joi, că formaţiunea sa a încheiat, la nivelul municipiului Cluj-Napoca, o alianţă electorală cu ALDE prin care cele două formaţiuni vor susţine un candidat comun pentru funcţia de primar, pe independentul Octavian Buzoianu.

Nelu Pop

video: TVR Cluj

 

Primeşte la prima oră a zilei cele mai noi ştiri din judeţul Cluj pe email!

Adresa de email:

Un serviciu oferit de către feedburner. Politica de confidenţialitate pentru abonaţi.