foto: Mediafax

Cei 300 de angajaţi ai Direcţiei Finanţelor Publice Cluj au încetat astăzi lucrul mai bine de două ore, informează TVR Cluj.

Greva spontană a venit în urma nemulţumirilor legate de ordonanţa de urgenţă care prevede că şefii lor din minister, dar şi cei din ANAF, vor avea, din această lună, salariile majorate cu peste 60%. Activitatea instituţiei a fost paralizată pe durata protestului.

La greva spontană au participat toţi angajaţii instituţiei.

ILIE ROSTOGOL, preşedinte  Sindicatul Finanţelor Cluj SedLex: Înseamnă aproape 62% majorare de salariu. Noi cei care strângem dările, adunăm taxele şi impozitele, ne facem indicatorii, iar domnii de la aparatul propriu al ministerului şi ANAF şi-au majorat salariile.

În tot acest timp, contribuabilii au bătut la uşi închise.

Cei de la finanţe ameninţă că vor bloca zilnic activitatea instituţiei, până când vor primi explicaţii de la Guvern. La Cluj, salariul mediu al unui funcţionar public din cadrul Direcţiei Finanţelor Publice Cluj este de 1900 de lei pe lună.

sursa: TVR Cluj