Fostul primar al Clujului, Sorin Apostu, ar putea fi eliberat miercuri din închisoare. Comisia pentru eliberări condiţionate a aprobat cererea fostului edil, însă DNA Cluj a contestat decizia. Decizia va fi luată de Tribunalul Bistriţa–Năsăud.

Sorin Apostu şi-a ispăşit până în prezent mai bine de jumătate din pedeapsa de 4 ani şi şase luni, primită în vara anului 2014 de instanţa Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie.

După gratii, fostul primar a scris nu mai puţin de patru cărţi, sub îndrumarea profesorilor de la Universitatea de Ştiinţe Agricole din Cluj. În consecinţă, Sorin Apostu beneficiază de o reducere cu trei luni a condamnării primite.

Comisia pentru eliberări condiţionate a aprobat cererea de eliberare pentru bună purtare a fostului primar, însă DNA Cluj a contestat decizia.

Sorin Apostu a fost condamnat pentru săvârşirea a numai puţin de opt fapte penale, printre care: luare de mită, spălare de bani sau fals în înscrisuri sub semnătură privată.

sursa: TVR Cluj

 

Primeşte la prima oră a zilei cele mai noi ştiri din judeţul Cluj pe email!

Adresa de email:

Un serviciu oferit de către feedburner. Politica de confidenţialitate pentru abonaţi.