Federaţia Naţională a Sindicatelor din Administraţie (FNSA) organizează, în data de 27.05.2015, începând cu ora 1000, o acţiune de protest stabilită de către sindicatele membre, după greva de avertisment din data de 20.02.2015 şi greva generală de o zi din data de 30.04.2015, şi anume miting în Piaţa Victoriei din Bucureşti, se arată într-un comunicat de presă.

”În cazul în care şi după această acţiune de protest Guvernul României adoptă aceeaşi atitudine sfidătoare faţă de problemele salariaţilor pe care îi reprezentăm, manifestând nepăsare şi indiferenţă în raport cu angajaţii din administraţia publică locală, pe care îi tratează ca nişte slujitori fără drepturi şi cărora Statul Român nu are obligaţia de a le asigura un trai decent, nediscriminatoriu în comparaţie cu celelalte categorii de bugetari (învăţământ, sănătate, apărare, asistenţă socială precum şi aparatul administraţiei centrale – categorii care au beneficiat de creşteri salariale şi de derogări de la legislaţia care limitează drepturile salariale),FNSA va demara procedura pentru organizarea următoarei acţiuni de protest stabilită, şi anume, greva generală pe termen nelimitat în administraţia publică locală din România.

La această acţiune vor participa şi alte federaţii din sectorul nostru de activitate, FNSA având, în acest sens, încheiat un protocol cu aceste organizaţii sindicale.

Revendicările noastre minimale şi decente sunt:
1. Reglementarea şi liberalizarea acordării începând cu anul 2015 a tichetelor de masă sau a normei de hrană pentru toţi salariaţii din administraţia publică locală, în limita bugetelor locale aprobate prin hotărâri de consiliu, în măsura în care aceste instituţii realizează şi sunt finanţate parţial şi din venituri proprii.
2. Creşteri salariale şi pentru salariaţii din administraţia publică locală din România sau aplicarea, începând cu anul 2015, a Legii nr. 284/2010 privind salarizarea unitară a personalului plătit din fonduri publice.”