Fetele din mediul rural, încurajate să-și dezvolte abilitățile de lider

25 de fete din județul Cluj, bursiere în programul „Vreau în clasa a noua” derulat de World Vision România, au participat la tabăra GLOW – Girls Leading Our World – susținută de Steelcase și World Vision. Timp de o săptămâna, fetele și-au descoperit și dezvoltat abilitățile de lider, cele comunicare, dar au învățat și cum să lucreze și să lege prietenii trainice.

Tabăra „GLOW – Girls Leading Our World” a reușit, prin intermediul unor ateliere interactive coordonate de zece voluntare din partea Steelcase, să transforme 25 de fete cu vârste cuprinse între 14 și 18 ani, din mediul rural. Prin intermediul activităților de grup, fetele și-au descoperit calități și abilități pe care nu știau că le au, au învățat toate trucurile vorbirii în public sau cum să clădească relații sănătoase cu cei din jur.

„Prin această tabără ne-am propus să le creștem încrederea în sine, să le familiarizăm cu egalitatea de gen și să le dezvoltăm abilități de lider, de comunicare și de muncă în echipă. Experiența de o săptămână ne-a depășit așteptările, fetele fiind foarte receptive și implicate. Ne propunem ca pe viitor sa menținem legătură cu ele și să dezvoltăm alte proiecte comunitare inițiate de ele, în care noi să le susținem. Mai mult, ne-ar plăcea să continuăm experiența și în anii următori”, a declarat Alexandra Moldovan, Project Manager Steelcase.

Printre atelierele cu rezultate peste așteptări se numără cel de public speaking, în care fetele au fost încurajate să vorbească în public, au învățat cum să treacă peste emoții și cum să controleze limbajul non-verbal. Într-o altă zi, bursierele au fost ghidate astfel încât să-și pună în evidență feminitatea prin vestimentație și machiaj. Mai mult, tinerele au fost învățate să lucreze în echipă și să lege prietenii astfel încât să se transforme în persoane responsabile și apreciate în cercurile în care vor activa în viitor.

„Eu, liderul” a fost un atelier extrem de apreciat, prin care tinerele și-au dezvoltat calitățile de leadership și au înțeles că trebuie să treacă peste prejudecăți și că pot să face orice își doresc în viață deoarece au șanse egale cu bărbații.

„Pentru mine, tabăra GLOW a fost locul în care am realizat că sunt o persoană puternică, am conștientizat că nu trebuie să îmi impun limite și că dacă am încredere în mine voi putea duce la final orice obiectiv pe care mi-l voi propune”, a mărturisit Roxana, una dintre tinere participante la tabără.

Finalul taberei a fost dedicat unui proiect comunitar, prin care tinerele au învățat cât de important este să contribuim activ la dezoltarea comunității în care trăim. Acestea au devenit un model demn de urmat prin faptul că s-au implicat în mod direct în ecologizarea unei zone din Băișoara, mai precis zona în care funcționează vâltoarea. Acestea au participat la amenajararea spațiului astfel încât să devină un loc prietenos pentru localnici și turiști. Pereții au fost vopsiti cu modele tradiționale, specifice zonei, iar în promximitatea vâltorii a fost amplasată o masa și două bănci.

„Pe lângă faptul că această tabără le-a dat bursierelor din programul „Vreau în clasa a noua” prijelul să se reîntâlnească și să consolideze relațiile de prietenie, a fost un excelent prilej de a se descoperi, de a se dezvolta, de a renunța la prejudecăți și de a-și crește stima de sine. Atelierele ținute de către trainerii veniți din partea Steelcase, precum și cei invitați din afară, le-au oferit fetelor prilejul să învețe cum este să fii femeie. Au învățat despre delicatețe, dar și despre cum să fie puternice, despre curajul de a fi autentice, de a găsi soluții la problemele apărute, de a consolida o echipă din care fac parte, de a se susține una pe alta și de a conștientiza cât sunt de valoroase”, a subliniat Carmen Cocoi, Coordonatorul Programului „Vreau în clasa a noua”.

Incendiu la Constanţa. O maşină a luat foc în parcare

Adaugati comentarii