Procurorul șef al Direcției Naționale Anticorupție, Laura Codruța Kövesi a transmis procurorului general al P.Î.C.C.J referatul cauzei, în vederea sesizării Camerei Deputaților, pentru formularea cererii de efectuare a urmăririi penale față de fostul ministru al Dezvoltării Regionale și Turismului, Elena Udrea.
Potrivit unui comunicat al DNA, cererea de efectuare a urmăririi penale are în vedere săvârșirea infracțiunilor de: abuz în serviciu, cu obținerea pentru sine sau pentru altul de foloase necuvenite, tentativă la folosirea de documente ori declarații false, inexacte sau incomplete pentru obținerea pe nedrept de fonduri din bugetul Uniunii Europene şi folosire a influenței în scopul obținerii de foloase necuvenite
Procurorii anti-corupţie susţin că faptele au legătură cu atribuirea și folosirea, presupus ilegale, a fondurilor din patrimoniul Ministerului Dezvoltării Regionale și Turismului în perioada 2010 – 2012.
Inca un pic Tanti Kovesi si il priponim si pe Piticu Atomic si pe Chior