Despre violență cu psihologul criminalist Gabriela Culda

Iubita, amanta sau soţia este bătută frecvent când vrea să-l părăsească, dar revine de fiecare dată la partener. Liderul lumii interlope turdene, Ovidiu Roja şi medicul orădean Dan Stamatiu sunt deţinuţi în arest preventiv, pentru că au pedepsit o femeie care i-ar fi părăsit.

Recidivistul Roja nu are curajul răspunderii şi susţine că soţia sa a alunecat iarna trecută, pe scara interioară a casei, lovindu-se la cap şi torace. Soţia îi susţine versiunea şi i-a devenit principalul apărător, după ce îl reclamase pentru bătaie. Cumnata şi mătuşa soţiei nu sunt de acord şi au devenit adversare cu victima la proces. Medicului orădean Dan Stamatiu şi-a împuşcat amanta care l-a părăsit, demonstrând că violenţa asupra femeii apropiate nu este caracteristică doar lumii interlope. Psihologul criminalist Gabriela Culda a încercat câteva răspunsuri pe această temă, de ce victimele acceptă violența domestică. Acceptarea violenței în familie este o problema socio-psihologică foarte complexă. Victima, în general fiind soția, se întoarce la agresor și continuă viața de familie. De ce? Blamarea femeii agresate care decide să rămână langă agresor, este o altă problemă, la fel de importantă. Auzim reacții ”și-o merită, dacă și-a retras plangerea”/”e o proastă, doar știa cu cine se mărită”.  Genul acesta de gândire și blamarea victimei duce la o acceptare a violenței asupra ei. Studii psihologice ne spun că, atunci când credem că ”singură s-a legat la cap cu ăsta”/”ea s-a băgat în asta” , suntem mai puțin dispuși să acordăm ajutor victimelor. Asta se poate observa inclusiv în atitudinea unor autorități care fie nu iau măsuri ferme la prime sesizări, fie nu se implică activ să găsească soluții împreună cu victimele. Am auzit declarații ale victimelor care relatau că în urma sesizărilor la poliție, li se spuneau: ”dacă nu ai probe, nu se poate face nimic”, ” ghinion că nu te-o lovit la față, să se vadă, să putem proba”, ”trebuia să îl lași în pace dacă l-ai văzut că e nervos”, ”acuma vrei să depui plângere și peste două zile vii să o retragi?” Toată această atitudine crează în victime un sentiment de neajutorare. Apar gânduri de ”oricum nu am ce face”, ”nimeni nu îi poate face nimic”, ”poliția e de partea lui”.

Există țări care tolerează mai ușor violența domestică. Această acceptare se deduce atât din atitudinea socială la astfel de cazuri, cât și din măsurile legale ce se iau în astfel de situații. În Anglia și în SUA, un simplu telefon al femeii abuzate duce la arestarea soțului pentru 24 de ore, chiar daca nu exista nicio probă.

De ce se întoarce femeia la bărbatul care a agresat-o?

Înainte să condamnăm o femeie ce se întoarce la un bărbat care o abuzează trebuie să ne punem în pielea ei. Să fim conștienți că în grupul ei social de referință, este foarte posibil ca femeile să accepte agresivitatea soților lor și să fie condamnate pentru orice măsură ce implică autoritățile în aceste cazuri. Psihologic vorbim de o normalizare a comportamentului violent. Pe de altă parte, victima nu renunță doar la bărbatul ei sau la tatăl copilului ei. Renunță la viața ei de până atunci, la prieteni, la stilul de viață, la locurile în care mergea și se simțea familiar. Nu este deloc ușor! Cu atât mai mult cu cât, de cele mai multe ori se întâmplă ca ea să fi renunțat cu mult timp în urmă la proprii prieteni și propriul grup social. Astfel, la momentul la care ”ar trebui să plece”, nu știe unde, nu știe ce va face și nu are un suport social care să susțină asta. De multe ori familia o blamează pentru că nu i-a ascultat de la început. Apare o contradicție între comportamentul violent al soțului si alte gesturi de iubire și afecțiune.   Tot agresorii sunt și aceia care le oferă suportul emoțional și alături de care au trăit cele mai frumoase momente. Femeia ajunge să fie derutată emoțional. A trăit momente în care bărbatul ei a făcut orice pentru ea, și altele în care a bătut-o cu nepăsare. Alege să pună pe seama lipsei de control, a furiei sau a propriei vinovății, ”ieșirile bărbatului” și să creadă că o iubește.

Aceste relații de cuplu, nu se formează întâmplător. Vorbim de relații patologice atunci când partenerii își întrețin niște nevoi distructive unii altora. De exemplu, narcisismul și nevoia de putere a unuia este întreținută de nevoia de dependență și nesiguranța celuilalt. Adică, eu am nevoie să domin (psihologic/emoțional), tu ai nevoie să fii dominat. Împreună, amândoi primim ceea ce avem nevoie.

Ce putem face noi în astfel de cazuri?

Putem să schimbăm atitudinea față de violența domestică. Să nu o acceptăm indiferent de prsoana  victimei sau de context. Putem să luăm măsuri ferme atunci când se semnalează o problemă de violență, chiar dacă muncim câteva zile la un dosar ce se finalizează cu retragerea plângerii. Este un proces lung de responsabilizare socială.  Și, la fel de important, așa cum s-a semnalat în foarte multe state, să fim conștienți că abuzul nu se oprește atunci când victima părăsește agresorul. În 70% dintre cazuri, violența continuă în diferite forme și după ce victima reușește să se desprindă. Așa că, ar trebui să ne gândim de două ori ce pârgii sociale le oferim noi victimelor pe întreg acest proces, ca să putem să le condamnăm întoarcerea la agresor!

Latest articles

Related articles

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.