Comisia Europeană a anunțat că va retrage de la comercializare 700 de medicamente, anunță TVR Cluj.

Măsura vine după ce autorităţile franceze au descoperit că testele unor produse farmaceutice din India au fost falsificate.

Medicamentele aflate pe lista neagră nu se vor mai comercializa pe teritoriul statelor membre ale Uniunii Europene, începând cu data de 21 august. Problemele au fost semnalate de autorităţile franceze încă de la începutul acestui an.

”Ştiu că este un caz despre care se vorbeşte circa de 6 luni de zile. Falsificarea a constat în vicierea în urma unor analize de electrocardiografie”, a declarat, pentru TVR Cluj, Dragoş Damian, preşedintele Asociaţia Producătorilor de Medicamente Generice.

Dragoș Damian spune că aceste nereguli nu afectează sănătatea pacienţilor: ”Ceea ce este foarte important pentru pacienţi este că medicamentele pe care le-au utilizat nu reprezintă un risc pentru sănătatea lor, nu există niciun pericol pentru siguranţa pacienţilor”.

Printre medicamentele retrase de pe piaţă se numără şi analgezicele Advil sau pastilele antidepresive, Seroplex. Mai mulţi giganţi farmaceutici sunt afectaţi de decizia Agenţiei Europene a medicamentelor şi cel mai probabil vor apela la instanţă, informează TVR Cluj.

 

Primeşte la prima oră a zilei cele mai noi ştiri din judeţul Cluj pe email!

Adresa de email:

Un serviciu oferit de către feedburner. Politica de confidenţialitate pentru abonaţi.