Sunteti aici:SocialCluj Napoca va fi gazda unui Campionat European pentru studenți

Cluj Napoca va fi gazda unui Campionat European pentru studenți

Publicat in data

Campionatul European de GO pentru Studenți va avea loc în perioada 18-20 septembrie 2015 la Cluj Napoca. El se află la cea de-a XI-a ediție și se organizează pentru prima data în România. La competiție s-au înscris 16 jucători din 9 țări. Doi dintre aceștia sunt studenți la Cluj-Napoca. Este vorba de Mihai Șerban, 5 dan, vicecampionul european al ediției 2014 (Franța, Toulouse), student al Universitatii Tehnice Cluj-Napoca, și Flaviu Berbecariu, 5 kyu, student al Universității Babeș Bolyai.

În acest an cei mai bine patru clasati (doua fete si doi baieti) vor reprezenta Europa la Campionatul mondial de perechi pentru studenti din Japonia (decembrie 2015).

Jocul de GO a fost inventat de un împărat chinez pentru dezvoltarea intelectuală a fiului său, care era neatent și indisciplinat, ca o metodă de a-l ajuta să devină un bun conducator.

Practicarea GO-ului dezvoltă gândirea analitică, antrenează memoria şi stimulează imaginaţia. Copilul are mintea în formare iar jocul îi oferă mereu noi situaţii la care trebuie să se adapteze, contribuind astfel la formarea de noi sinapse. De aceea, GO-ul creşte capacitatea de concentrare, atenţia şi rezistenţa la efort intelectual a şcolarului.

În zilele noastre, Go-ul este din ce în ce mai puţin privit ca un simplu joc şi, în tot mai multe şcoli şi universităţi din întreaga lume este studiat ca mijloc complementar în dezvoltarea unei gândiri strategice structurate, cu aplicaţii practice în economie, finanţe, management, marketing, matematică şi programare.

Jocul de GO este o artă marţială, solicitând disciplină şi spirit combativ în egală masură. Acestea se potenţează şi se echilibrează reciproc. GO-ul stimulează spiritul competitional, dar, în acelaşi timp, educă în spiritul respectului pentru ceilalţi.

INTRA IN DISCUTIE

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Ultimele articole

Sotia patronului Nello Construct, condamnată la închisoare pentru că a bătut minori

In sfârșit, s-a facut dreptate în cazul a două familii din Turda a căror...

Video: Politicienii bogați din Turda și legaturile lor

Turda, municipiul unde politicienii aflați la putere și familiile lor fac afaceri mega profitabile   Astăzi,...

Se vinde restaurantul cu vită/mici de aur, Transylvania Steak House – topul de pe lume

Se vinde restaurantul cu vită/mici de aur, Transylvania Steak House – topul de pe...

Din Mexic, liderul PSD Câmpia Turzii, Avram Gal, își așteaptă sentința într-un dosar de trafic de influență. În pandemie „i-a căzut” în brațe un...

Patronul restaurantului care vinde hamburgeri în foiță de aur și președintele PSD Câmpia Turzii,...

Alte articole

Sotia patronului Nello Construct, condamnată la închisoare pentru că a bătut minori

In sfârșit, s-a facut dreptate în cazul a două familii din Turda a căror...

Video: Politicienii bogați din Turda și legaturile lor

Turda, municipiul unde politicienii aflați la putere și familiile lor fac afaceri mega profitabile   Astăzi,...

Se vinde restaurantul cu vită/mici de aur, Transylvania Steak House – topul de pe lume

Se vinde restaurantul cu vită/mici de aur, Transylvania Steak House – topul de pe...