alin tise banner
Alegerile locale, organizate pe 27 septembrie (surse)

Când vor avea loc alegerile locale 2020

Social-democraţii sunt de acord ca alegerile locale să se desfăşoare pe 27 septembrie, au precizat pentru MEDIAFAX surse din PSD. Această dată a fost convenită şi de liderii PNL şi PMP, Ludovic Orban şi Eugen Tomac, în timpul unei întrevederi care a avut loc săptămâna trecută.

„Noi, de principiu, suntem de acord cu data de 27 septembrie pentru desfăşurarea alegerilor locale”, au declarat pentru MEDIAFAX surse din conducerea PSD.

Eugen Tomac s-a întâlnit săptămâna trecută cu premierul Ludovic Orban, căruia i-a propus, iar aceasta a acceptat, ca alegerile locale să aibă loc pe 27 septembrie, iar cel parlamentare în primul weekend din luna decembrie.

„M-am întâlnit în această dimineaţă cu premierul Ludovic Orban şi, urmare a deciziei CCR, i-am propus, iar domnia sa a agreat, ca alegerile locale să aibă loc pe data de 27 septembrie, iar cele parlamentare în primul weekend din luna decembrie. Este nevoie de dialog, lege şi calendar foarte precis pentru a ieşi din această criză”, a declarat pentru Mediafax liderul PMP, Eugen Tomac.

Marcel Ciolacu (PSD), Florin Roman (PNL), Alfred Simonis (PSD) şi Călin Popescu Tăriceanu (ALDE) au depus, joi,la Parlament, un proiect de lege pentru prelungirea mandatelor aleşilor locali până pe 1 noiembrie. Data alegerilor locale din acest an se stabileşte prin lege organică.

„Mandatele în curs ale primarilor, primarului general al municipiului Bucureşti, preşedinţilor de consilii judeţene, consiliilor locale, Consiliului General al Municipiului Bucureşti şi consiliilor judeţene se prelungesc până la data de 01 noiembrie 2020”, prevede proiectul de lege.

Totodată, proiectul prevede că data alegerilor pentru autorităţile administraţiei publice locale din anul 2020 se stabileşte prin lege organică, cu cel puţin 60 de zile înaintea votării.

Vineri proiectul de lege va fi votat în Senat, pentru că, potrivit actualei legislaţii, mandatele aleşilor locali din expiră pe 21 iunie.

Pe 3 iunie CCR a decis că legea iniţiată de PSD privind prelungirea mandatelor aleşilor locali este neconstituţională, deoarece „consacră un paralelism legislativ nepermis”. De asemenea, Curtea Constituţională a hotărât, la aceeaşi dată, cu majoritate de voturi, că şi ordonanţa de urgenţă prin care au fost prelungite mandatele aleşilor locali este neconstituţională.

Adaugati comentarii