Sunteti aici:AdministrativCâmpia Turzii este primul oraș din România care a finalizat microciparea tuturor câinilor cu stăpân

Câmpia Turzii este primul oraș din România care a finalizat microciparea tuturor câinilor cu stăpân

Publicat in data

Câmpia Turzii este primul municipiu din România în care toți câinii cu stăpân au fost microcipați, scopul acestei acțiuni fiind înregistrarea animalelor care are ca și consecință o scădere semnificativă a numărului cazurilor de abandon, susțin organizatorii campaniei care s-a desfășurat în acest oraș. În plus, microciparea ajută la identificarea rapidă a patrupedelor dacă acestea se pierd, potrivit Agerpres.

Potrivit reprezentanților ‘Registrului Electronic al Animalelor Domestice și de Companie’ (READC) din Turda, care este una dintre asociațiile care s-a ocupat de microciparea celor 1.400 de patrupede, această acțiune trebuie realizată în fiecare an și este pentru al doilea an, consecutiv, în care orașul Câmpia Turzii este primul din România care reușește să finalizeze această campanie.

‘Municipiul Câmpia Turzii este pentru al doilea an consecutiv singurul oraș din România având populația canină complet inventariată, înregistrată cu microcip, legitimație-card, toate acestea făcând posibilă și legală vaccinarea antirabică, care, actualmente, la nivelul întregii țări, s-a dovedit a fi un fiasco, fără vreo șansă de îmbunătățire în viitor’, au precizat reprezentanții READC.

Acțiunea a fost realizată în colaborare cu asociația de protecție a animalelor Tasso din Germania, cele două entități fiind cele care au suportat și costurile microcipării, beneficiarii — locuitorii orașului Câmpia Turzii — primind acest serviciu în mod gratuit.

Potrivit coordonatorului proiectului, Marin Bleigner, în prezent, foarte puține gospodării — sub 2 la sută — au rămas neverificate, însă persoanele respective au fost notificate să se prezinte la veterinarul angajat în cadrul acestui proiect, pentru ca animalele să fie microcipate.

Microciparea este o operațiune prin care câinelui i se introduce un dispozitiv în ceafă, sub piele. Microcipul are un număr de identificare și dovedește că animalul este înregistrat și are un proprietar. Pe lângă microcip, câinii cu stăpân din Câmpia Turzii au primit și o plachetă reflectorizantă care se poate atașa la zgardă și care conține numărul de telefon al proprietarului, precum și seria de înregistrare a animalului.

Cu ajutorul acestei campanii cetățenii din Câmpia Turzii au putut economisi sume cuprinse între 50 și 100 lei, cât ar costa microciparea și înregistrarea, dar au și evitat plata unei amenzi care se poate situa între 5.000 și 10.000 de lei, pentru nerespectarea legii, care a intrat în vigoare în luna ianuarie.

Prima comună din țară în care s-a reușit microciparea și sterilizarea integrală a câinilor cu stăpân se află tot în județul Cluj, fiind vorba despre Jichișul de Jos unde, în vara anului trecut, au fost microcipați și sterilizați 450 de câini.

INTRA IN DISCUTIE

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Ultimele articole

Sotia patronului Nello Construct, condamnată la închisoare pentru că a bătut minori

In sfârșit, s-a facut dreptate în cazul a două familii din Turda a căror...

Video: Politicienii bogați din Turda și legaturile lor

Turda, municipiul unde politicienii aflați la putere și familiile lor fac afaceri mega profitabile   Astăzi,...

Se vinde restaurantul cu vită/mici de aur, Transylvania Steak House – topul de pe lume

Se vinde restaurantul cu vită/mici de aur, Transylvania Steak House – topul de pe...

Din Mexic, liderul PSD Câmpia Turzii, Avram Gal, își așteaptă sentința într-un dosar de trafic de influență. În pandemie „i-a căzut” în brațe un...

Patronul restaurantului care vinde hamburgeri în foiță de aur și președintele PSD Câmpia Turzii,...

Alte articole

Sotia patronului Nello Construct, condamnată la închisoare pentru că a bătut minori

In sfârșit, s-a facut dreptate în cazul a două familii din Turda a căror...

Video: Politicienii bogați din Turda și legaturile lor

Turda, municipiul unde politicienii aflați la putere și familiile lor fac afaceri mega profitabile   Astăzi,...

Se vinde restaurantul cu vită/mici de aur, Transylvania Steak House – topul de pe lume

Se vinde restaurantul cu vită/mici de aur, Transylvania Steak House – topul de pe...