foto: campiaturzii.ro

Vineri, 5 iunie 2015, ora 11.00, la sala mică a Palatului Cultural Ionel Floașiu, va avea loc dezbaterea publică cu privire la strategia de dezvoltare a municipiului Câmpia Turzii 2015-2020. Primăria municipiului Câmpia Turzii este conștientă de faptul că se impune activarea societății civile prin modalități concrete cu efecte în regenerarea interesului și implicarea comunității în soluțiile privind dezvoltarea locală.

Începând cu anul 2012 s-a demarat strategia de regenerare culturală prin următoarele componente: cultura mediului construit și natural, cultura socială, cultura economică, având ca obiective majore dezvoltarea profilului local, valorificarea creativă a potențialului local, stoparea fenomenelor de emigrare și încurajarea stabilizării comunității.

Strategia de dezvoltare a municipiului Câmpia Turzii 2015-2020, are ca suport de dezbatere publică strategia de regenerare culturală a comunității municipiului Câmpia Turzii 2012-2020. La eveniment participă reprezentanții administrației și a Consiliului local, directorii instituțiilor și consilierii educativi ale unităților de educație și învățământ, reprezentanții asociațiilor culturale, educative și sportive, bisericile și cultele din localitate, media și comunitatea locală.

Strategia culturală se poate consulta pe site-ul primăriei www.campiaturzii.ro și este afișată la: sediul Primăriei Câmpia Turzii, strada Laminoriștilor nr. 2 și la Palatul Cultural Ionel Floașiu, strada Mihai Viteazu  nr. 8.