Un bărbat în vârstă de 46 de ani din comuna clujeană Căian, satul Bărăi a fost bătut astă-noapte, în jurul orei 1.30 de câţiva indivizi în faţa unei săli de jocuri mecanice din Piaţa Cipariu din Cluj-Napoca. Acesta fusese angajat, pe post de şofer de un consătean ca să-l transporte cu maşina până în comuna Floreşti, la nişte rude – unde se afla nevasta lui, după o ceartă petrecută, între ei în familie. Cei doi, ajunşi în Cluj-Napoca au hotărât să intre în sala de păcănele din Piaţa Cipariu, la o cafea, unde soţul femeii şi totodată proprietarul maşinii cu care veniseră a sunat-o pe femeie în mai multe rânduri. Relatează pentru ClujManifest, victima, văietându-se din pricina durerii: „La un moment dat, după ce proprietarul maşinii a tot sunat la nevastă-sa ca s-o împace, ne-am trezit că auzim nişte bubuituri puternice, afară. Am făcut imprudenţa să ies, ca să văd ce se întâmplă. El a rămas în sală, ascuns şi urmarea a fost că doi-trei indivizi – după ce-i făcuseră praf maşina – au năvălit cu o secure şi răngi asupra mea şi m-au pocnit în zona umărului şi spatelui. Apoi au fugit. Printre ei, se pare că se afla şi un verişor al soţiei celui care mă angajse…”

batut P. cipariu 001

Alertată, poliţia a reuşit în scurt timp să-i găsească pe bătăuşi reţinându-i la secţia din cartierul Gheorgheni. Dimineaţă, după ce-a făcut plângere penală împotriva agresorilor şi a colindat mai multe clinici clujene pentru a fi examinat D.F. a fost consultat şi de către medicii de la IML Cluj, unde a obţinut un certificat prin care i se recomandă 14-16 zile de îngrijiri medicale. La final, acesta ne-a declarat, întrucâtva uşurat: ”Din fericire am aflat că poliţiştii i-au reţinut pe făptaşi, în timp record, iar acuma mă grăbesc spre secţia de poliţie ca să-i identific.”

batut P. cipariu 004

Bărbaţii, doi tineri în vârstă de 31, respectiv 34 de ani, din Cluj şi Sălaj au fost reţinuţi pentru 24 de ore, fiind duşi la Centrul de Reţinere şi Arest Preventiv al inspectoratului de Poliţie al Judeţului Cluj, fiind cercetaţi sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de tulburare a ordinii publice, distrugere, lovire şi alte violenţe. Maşina, devastată, aparţinând bărbatului din Căian se află parcată şi la această oră în faţa localului de păcănele din Piaţa Cipariu.

Sorin Grecu