O facțiune din armata turcă a încercat să preia puterea, aceștia au folosit tancuri și au deschis focuri de armă. 60 de morți și peste 1000 de răniți este bilanțul victimelor, potrivit primelor informații. În același timp, avioane de luptă survolau la joasă altitudine Ankara, urmate de elicoptere, a constatat AFP, potrivit Agerpres.
Potrivit premierului Turciei, a fost vorba despre o tentativă de lovitură de stat, pusă la cale de un grup din interiorul armatei.
Președintele islamo conservator Recep Tayyip Erdogan a denunțat vineri noapte o „revoltă a unei minorități din cadrul armatei”, cerându-le turcilor să reziste la o „tentativă de lovitură de stat” și să iasă în stradă, informează AFP.
O facțiune din armata turcă a preluat controlul unor tancuri și le-a ordonat forțelor pe care le controlează să ocupe străzile dar acestea nu au reușit să facă acest lucru în multe zone, a declarat vineri un oficial guvernamental de rang înalt, relatează Reuters.
Un oficial a spus că insecuritatea va continua în următoarele 24 de ore, dar că tentativa de lovitură de stat va fi dejucată și situația va fi adusă sub control.
Un total de 754 de militari au fost arestați în legătură cu puciul unui grup de soldați rebeli în Turcia ce părea să fi luat sfârșit sâmbătă dimineața.
MAE, care a instituit o celulă de criză care va analiza atât cele mai eficiente modalităţi de a furniza asistenţa consulară cetățenilor români aflați in Turcia, le recomandă turiștilor și celorlalți cetățeni români aflați pe teritoriul Turciei să nu părăsească locațiile de cazare, să evite orice deplasări care nu sunt strict necesare, în special în locurile aglomerate, și să se informeze în permanență asupra evoluției situației interne.
Cetățenii români pot apela telefonic Ambasada României la Ankara și Consulatele Generale ale României din Istanbul și Izmir prin intermediul Centrului de Contact și Suport pentru Cetățenii Români din Străinătate, care funcționează în regim de permanență, la numerele
+90.312.44.77.920; +90 212 3583541; +90 212 3580516; +90 212 3583537, +90 232 4650579.