Alegeri locale 2016 / Liberalii clujeni şi-au tras partea leului în alegerile de duminică

Potrivit rezultatelor parţiale comunicate astăzi de Biroul Electoral JudeţeAn, PNL a zdrobit PSD la nivelul judeţului, în special în privinţa voturilor pentru Consiliul Judeţean.

Astfel, PNL deţine un procent de 41,17 la sută, PSD, 25,38 la sută, UDMR, 15,77 la sută, iar PMP a reuşit să strângă doar 3,34 la sută din voturile exprimate.

În ce priveşte votul pentru primării, după numărătoarea efectuată în 41 de primării din judeţ, PNL are în prezent 21 de mandate, PSD 15, UDMR 3 şi ALDE 1 mandat.

Municipiul Cluj-Napoca îl va avea pe Emil Boc în frunte încă patru ani, după ce a câştigat alegerile cu un procent covârşitor, de 69 la sută.

Municipiul Câmpia Turzii are un nou primar, Cristian Matei (PSD), care a reuşit să câştige în faţa fostului edil Tudor Ştefănie (PNL).

PNL şi-a adjudecat primăria municipiului Câmpia Turzii, prin Dorin Lojigan, care l-a înfrânt pe fostul primar Radu Hanga.

Şi Gherla are un nou primar, în persoana social democratului Ioan Neselean.

Costan Morar (PSD) şi-a recâştigat la vot funcţia de edil al municipiului Dej, situaţie similară şi la Huedin, unde Mircea Moroşan, de la PNL, a fost reales în funcţie.

Horia Şulea, PNL, este noul şi vechiul primar al Floreştiului, la fel şi în Apahida, unde Grigore Fati, PSD, a fost reales de locuitorii comunei Apahida. De asemenea, Florin Mureşan, PSD, îşi va contiua mandatul de primar al comunei Baciu pentru încă patru ani.

Incendiu la Constanţa. O maşină a luat foc în parcare

Adaugati comentarii