Admitere la liceu

91,55 dintre elevii clujeni au promovat Evaluarea Națională

S-au afişat rezultatele la Evaluarea Naţională 2015. Absolvenţii claselor a VIII-a au aflat vineri, 26 iunie, notele la probele de la examenul de Evaluare Naţională 2015. Acestea sunt afişate şi pe edu.ro, iar şcolarii nemulţumiţi de notele primite pot depune contestaţii. În judeţul Cluj s-au înscris, anul acesta, 4.391 de elevi.

În judeţul Cluj, 91,55% dintre elevii care au susţinut examenul de Evaluare Naţională au avut media peste 5. Iar 43 de elevi au reuşit performanţa să aibă media 10 la examenul de Evaluare Naţională 2015, înregistrându-se astfel un număr dublu de medii de 10 faţă de anul trecut. S-au obţinut 313 note de 10 la Matematică, 88 la Limba Română şi 7 la Limba Maternă. ”La nivel de judeţ, procentul elevilor de clasa a VIII-a din judeţul Cluj care au obţinut media peste 5 este în acest an de 91,50%, faţă de 82,82% cât a fost anul trecut. Avem un număr de 43 de elevi care au avut media 10, faţă de 20 câţi au fost anul trecut. Avem trei unităţi şcolare cu câte 7 elevi care au avut media 10. Acestea sunt: Colegiul Racoviţă, Liceul Bălcescu şi Şcoala Bob, toate din Cluj-Napoca”, a afirmat inspectorul şcolar general al judeţului Cluj, Valentin Cuibus, la o conferinţă de presă.

Incendiu la Constanţa. O maşină a luat foc în parcare

Adaugati comentarii