Sunteti aici:Stiri900 de amenzi aplicate de polițiști în ultima săptămână

900 de amenzi aplicate de polițiști în ultima săptămână

Publicat in data

În perioada 29 iunie – 5 iulie a.c., poliţiştii din cadrul Inspectoratului de Poliţie Judeţean Cluj au fost prezenţi în mijlocul comunităţii pentru a preveni şi combate activităţile ilicite. S-au desfăşurat, pe raza judeţului, 40 de filtre rutiere şi 382 de controale, dintre care activităţile pe linie de ordine publică au fost cele mai numeroase.

În cadrul acţiunilor au fost constatate 28 de infracţiuni, dintre care 21 de fapte, de natură judiciară şi la regimul circulaţiei, au fost depistate în flagrant delict.

De asemenea, poliţiştii au identificat 27 de persoane, bănuite de comiterea unor infracţiuni. Dintre acestea, 5 au fost reţinute pentru 24 de ore și arestate preventiv.

Totodată, au fost depistate patru persoane urmărite, fiind puse în aplicare cinci mandate de executare a pedepsei închisorii.

S-a verificat activitatea a 96 de unităţi comerciale, precum şi respectarea prevederilor legale privind paza obiectivelor de către 134 entităţi, iar poliţiştii rutieri au oprit în trafic, pentru control, 593 de autovehicule.

Pentru neregulile constatate, poliţiştii au fost nevoiţi să aplice aproape 900 de sancţiuni contravenţionale, dintre care cele mai multe au vizat abateri la O.U.G. 195/2002 privind circulaţia pe drumurile publice şi încălcări ale Legii 61/1991 privind ordinea şi liniştea publică.

Având în vedere abaterile depistate, precum şi în scop preventiv, pentru a-i determina pe cetăţeni să conştientizeze posibilele pericole la care se expun atunci când nu îşi iau toate măsurile de prevenire, poliţiştii rutieri au reţinut 29 de permise de conducere şi au retras 15 de certificate de înmatriculare.

Totodată, s-au confiscat mai multe bunuri deţinute, respectiv comercializate fără respectarea prevederilor legale, în valoare de peste 21.000 de lei.

INTRA IN DISCUTIE

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Ultimele articole

Sotia patronului Nello Construct, condamnată la închisoare pentru că a bătut minori

In sfârșit, s-a facut dreptate în cazul a două familii din Turda a căror...

Video: Politicienii bogați din Turda și legaturile lor

Turda, municipiul unde politicienii aflați la putere și familiile lor fac afaceri mega profitabile   Astăzi,...

Se vinde restaurantul cu vită/mici de aur, Transylvania Steak House – topul de pe lume

Se vinde restaurantul cu vită/mici de aur, Transylvania Steak House – topul de pe...

Din Mexic, liderul PSD Câmpia Turzii, Avram Gal, își așteaptă sentința într-un dosar de trafic de influență. În pandemie „i-a căzut” în brațe un...

Patronul restaurantului care vinde hamburgeri în foiță de aur și președintele PSD Câmpia Turzii,...

Alte articole

Sotia patronului Nello Construct, condamnată la închisoare pentru că a bătut minori

In sfârșit, s-a facut dreptate în cazul a două familii din Turda a căror...

Video: Politicienii bogați din Turda și legaturile lor

Turda, municipiul unde politicienii aflați la putere și familiile lor fac afaceri mega profitabile   Astăzi,...

Se vinde restaurantul cu vită/mici de aur, Transylvania Steak House – topul de pe lume

Se vinde restaurantul cu vită/mici de aur, Transylvania Steak House – topul de pe...