Alte două localuri, amendate pentru că au permis fumatul

Poliţiştii locali din cadrul Serviciului Inspecţie comercială au aplicat încă două sancţiuni contravenţionale pentru nerespectarea legislației privind fumatul în spațiile publice închise.

Astfel, S.C. Uyulala S.R.L. (cafe-bar), cu punct de lucru pe str. Fabricii nr. 1, a fost sancţionată contravenţional cu amenda de 5.000 lei, în data de 17.10.2016, iar în data de 18.10.2016, S.C. Showtechnic S.R.L., cu punct de lucru pe str. David Ferenc nr. 13A, a fost sancţionată contravenţional cu amenda de 5.000 lei, ambele societăţi comerciale fiind la prima abatere.

Numărul de telefon al Dispeceratului Poliției Locale, 0264/598784, rămâne în continuare la dispoziția celor care doresc să semnaleze anumite situații. Acest dispecerat funcționează 24 de ore din 24.

O altă sancțiune a fost aplicată în 13.10.2016, unei societăţi comerciale cu profil de alimentaţie publică din Piaţa Gării nr. 4-5, pentru nerespectarea prevederilor Legii nr. 349/2002 cu modificările şi completările ulterioare, privind fumatul în spaţiile publice închise,

Incendiu la Constanţa. O maşină a luat foc în parcare

Adaugati comentarii