Naționala de fotbal a României a produs surpriza în Austria, câștigând cu 3-2, după ce a prestat un joc peste așteptări. „Tricolorii” se află pe primul loc în grupa sa, cu patru puncte.
FAZELE VIDEO, AICI.
Mirel Rădoi „și-a spălat păcatele” după egalul cu Irlanda de Nord din prima etapă, un rezultat considerat de multi unul ghinionist. România a început tare meciul de la Klagenfurt, iar Alibec a deschis scorul în mintul 3. Bucuria „Tricolorilor” nu a durat mult, în minutul 17 Austria egalând prin Baumgartner. Prima repriză s-a închieiat nefericit pentru ceferistul Deac, acesta ieșind accidentat.
Startul actului secund a fost la indigo cu primul, iar Dragoș Grigore a dus din nou România în avantaj în minutul 51. Maxim a înscris și el cu un lob frumos cu 20 de minute înainte de final, gol care i-a securizat victoria României. Reușita lui Onisiwo a fost de prisos în minutul 81, întrucât austriecii nu au mai reușit egalarea, iar România a câștigat în fața „Das Team”, după 34 de ani de pauză.
Mirel Rădoi a efectuat cinci schimbări în echipa de start spre deosebire de meciul precedent, fiind introduși, de această dată, și cei doi CFR-iști convocați, Deac și Burcă. Tânărul tehnician a schimbat și sistemul, optând pentru un 4-3-3 în această seară, față de 4-4-1-1 cu Irlanda de Nord, în prima etapă. Hanca, Toșca, Ianis Hagi, Cicâldău și Pușcaș au fost înlocuiți de Burcă (debutant), Grigore, Crețu, Deac și Fl. Coman.
Clasamentul grupei 1, Liga B
1. România 2 1 1 0 4:3 4p
2. Austria 2 1 1 0 4:4 3p
3. Norvegia 2 1 0 1 6:3 3p
4. Irlanda de N.2 0 1 1 2:6 1p
REZUMAT
- Min. 1: A început meciul.
- Min. 2: Maxim a pătruns în careul Austriei, a centrat, iar mingea a fost respinsă de portarul Schlager.
- Min. 3: GOOL, ROMÂNIA! Coman i-a pasat lui Alibec, care a marcat de la marginea careului de 16 metri. Schlager a fost prins pe contre-pied.
- Min. 10: Hinteregger a trimis în bară o minge venită de la Baumgartner. Tătărușanu ar fi fost învins.
- Min. 17: Gol, Austria! Baumgartner a înscris primul său gol la echipa națională. Lainer i-a pasat în careu, iar acesta, fiind nermarcat, a înscris cu un voleu.
- Min. 26: Ocazie pentru gazde. Austria ajunge ușor în careul României. X. Schlager a tras însă modest din 6 metri, direct în Tătărușanu.
- Min. 34: Maxim i-a pus mingea la 16 metri lui Stanciu, însă mijlocașul Slaviei Praga a șutat în blocaj.
- Min. 40: Ciprian Deac, accidentat, a ieșit din teren pe targă. În locul său a intrat debutantul Gabi Iancu.
- Min. 45: S-a închieat prima repriză.
- Min. 46: A început partea secundă.
- Min. 51: GOOL, ROMÂNIA! Dragoș Grigore i-a readus pe „Tricolori” în avantaj. Mingea centrată de Maxim a ajuns cu noroc la Grigore, iar stoperul nostru a introdus mingea în poartă din apropiere.
- Min. 53: Dragoș Grigore a avut o nouă ocazie, trimițând puțin pe lângă poartă, în urma unui corner.
- Min. 67: Pușcaș a intrat pe teren în locul lui Alibec.
- Min. 70: GOOL, ROMÂNIA! Decarul României, Alex Maxim, a înscris cu un lob superb, după o greșeală uriașă a lui Posch.
- Min. 73: Iancu a executat o lovitură liberă direct pe poartă și a lovit bara. Șansă imensă pentru România să închidă meciul, cu un scor neverosimil.
- Min. 74: Vlad Chiricheș a fost înlocuit de Nedelcearu.
- Min. 80: Gol, Austria! Onisiwo a nimerit poarta cu o lovitură de cap din centrul careului României, reducând, astfel, din avantajul „Tricolorilor”.
- Min. 89: Stanciu a șutat puternic, insuficient de bine însă pentru a-l bate pe A. Schlager.
- Min. 90+4: Final de meci. Victorie România!
Statisiticile meciului
Sursa foto: captură FlashScore.
Echipele de start
AUSTRIA (4-2-3-1): Schlager – Ulmer, Hinteregger, Posch, Lainer – Grillitsch, Baumgartlinger – Baumgartner, Schlager – Sabitzer – Gregoritsch
Rezerve: Pervan, Stankovic, Dragovic, Ilsanker, Grbic, Ranftl, Lienhart, Zuli, Wober, Trimmel, Onisiwo, Monschein
Antrenor: Franco Foda
ROMÂNIA (4-3-3): Tătărușanu – Burcă, Chiricheș, Grigore, Bancu – Maxim, Crețu, Stanciu – Deac, Alibec, Coman
Rezerve: Niță, Lazar, Toșca, Hanca, Nedelcearu, Nistor, Pușcaș, Ștefan, Hagi, Iancu, Buș, Cicâldău
Antrenor: Mirel Rădoi
Sursa foto: AFP.
Adaugati comentarii