Cine este Floriana FC, adversara CFR-ului din turul I. „Verzii” sunt la a doua înfruntare cu o echipă românească

Campioana României, CFR Cluj, și-a aflat adversara din primul tur preliminar al Ligii Campionilor. Alb-vișinii o vor întâlni pe omoloaga lor din Malta, Floriana FC.

Cei supra-numiți „Verzii” sunt, alături de Sliema, cea mai titrată echipă din campionatul maltez, însă au avut o pauză de 27 de ani de la cucerirea ultimului titlu.

Floriana FC a ajuns anul acesta la cel de-al 26-lea trofeu de campioană, tot același număr de titluri avându-l Sliema Wanderers, care a cucerit ultima oară cununa cu lauri în 2005. Din urmă vine Valleta FC, care are 25 de titluri naționale. De asemenea, „Verzii” au ocupat de 12 ori poziția secundă în Premier League din Malta.

Anul acesta, pandemia a fost cu noroc pentru Floriana, întrucât aceștia au profitat de suspendarea campionatuiu după 20 de etape (din 26), când se aflau pe primul loc, la trei puncte în fața celor de la Valleta. Așadar, existau șanse ca echipa din estul Maltei să piardă prima poziție în cazul în care nu ar fi apărut coronavirusul.

De notat este faptul că, în stagiunea trecută, „Verzii” au ocupat doar poziția a 8-a din 14 echipe. Începând cu noul sezon, ce va debuta la 11 septembrie, numărul de formații din prima ligă se mărește la 16, întocmai ca în România, la ei doar sistemul diferind.

Un albanez poate pune probleme CFR-ului

Cel mai periculos jucător al maltezilor este un albanez de 24 de ani, Kristian Keqi. Atacantul Florianei a fost golgheterul ediției trecute de campionat, înscriind 14 goluri. Acesta a sosit în Malta în 2019, de la formația de Serie C din Italia, Arezzo.

Al doilea duel al maltezilor cu o echipă românească

Floriana FC nu este la prima confruntare cu o echipă românească în istoria sa. În sezonul 1969-1970 al Cupei Orașelor-Târguri, actuala campioană a Maltei o întâlnea pe Dinamo Bacău, mai exact în luna septembrie a anului 1969. „Verzii” au ieșit destul de șifonați din dubla manșă din primul tur al competiției, întrucât au pierdut cu 0-6 în România și 0-1 acasă.

În acel an, Dinamo Bacău ajungea până în sferturile competiției, fiind eliminată de britanica Arsenal Londra, cu scorul general de 1-9, „Tunarii” câștigând în cele din urmă și trofeul.

CFR Cluj valorează de 6 ori mai mult

Conform site-ului de specialitate Transfermarkt, Floriana FC este cotată la 3,9 milioane de euro, atacatul albanez pomenit mai sus fiind cel mai scump jucător din lotul echipei, 300.000 de euro. Valoarea maltezior este echivalentă cu prețurile lui Omrani și Boli adunate.

Tot aceeași sursă scrie că valoarea estimată a lotului ceferist este de 25,15 milioane de euro.

Au jucat ultima oară în Europa acum 3 ani

Ultima dublă europeană jucată de Floriana FC a fost în sezonul 2017-2018, când au fost eliminați de Steaua Roșie Belgrad, din Serbia, în primul tur preliminar al Ligii Europa, după 0-3 în deplasare și 3-3 pe teren propriu.

Incendiu la Constanţa. O maşină a luat foc în parcare

Adaugati comentarii