BREAKING NEWS. Craiova – CFR Cluj, meciul pentru titlu, va fi ca o adevărată finală: prelungiri și penaltiuri

Campioana României se va afla, cu siguranță, în această seară. Comitetul Executiv al Ligii Profesioniste de Fotbal (LPF) a luat decizia ca, din cauza situației complicate create de amânarea unor meciuri în play-off, meciul dintre CSU Craiova și CFR Cluj să se dispute în regim de finală adevărată, scrie DigiSport.

În cazul unui egal după 90 de minute în derbiul din seara aceasta de pe „Ion Oblemenco”, cele două formații vor juca prelungiri de 30 de minute, putându-se chiar recurge la lovituri de departajare, dacă învingătoarea nu se va decide nici după prelungiri.

Astfel, partida dintre primele două clasate devine o finală a campionatului în adevăratul sens al cuvântului, întrucât, la un eventual rezultat de egalitate, play-off-ul Ligii 1 risca să nu se poată finaliza, astăzi fiind termenul limită pentru trimiterea, către UEFA, a formațiilor ce ne vor reprezenta în cupele europene în sezonul următor.

Articolul continuă mai jos:
farmec.ro - Livrăm frumusețe!

Încheierea campionatului a fost tergiversată de mai multe partide care au trebuit amânate, printre care două ale celor de la CFR Cluj, cu FCSB și FC Botoșani, și una a celor de la CSU Craiova, cu Astra Giurgiu, care a cântărit cel mai mult în situația creată, fiind amânată de nu mai puțin de trei ori și putând să rămână nedisputată.

Partida dintre CSU Craiova și CFR Cluj se va juca astăzi, 3 august, de la 20,30, pe stadionul „Ion Oblemenco”, din Craiova.

Sursa foto: ProSport.

Incendiu la Constanţa. O maşină a luat foc în parcare

Adaugati comentarii