Bogdan Mara și-a dat demisia de la CFR Cluj: „Copiii mei au nevoie de mine și a trebuit să mă retrag”

CFR Cluj pierde un om important din conducere. Bogdan Mara (42 de ani) a renunțat la funcția de director sportiv la clubul din Gruia și a făcut anunțul plecării în direct la Digi Sport.

Fostul internațional a dezvăluit că a vorbit deja cu patronul Neluț Varga și i-a explicat de ce a luat această decizie, una despre care spune că este ”personală”.

„Am renunțat la funcția pe care o aveam la CFR Cluj. Au fost niște ani extraordinari petrecuți la Cluj. Dar distanța de la Cluj la București, unde am familia și copiii, mă afectează pe zi ce trece. În ultima perioadă m-am gândit foarte bine și am luat decizia de a mă retrage la București, de a fi aproape de familia care are nevoie de mine.

A fost pandemia, am stat mai mult acasă, apoi mi-a fost greu să plec. Am sperat să terminăm campionatul așa cum s-a terminat, adică să-l câștigăm. La CFR Cluj s-a format un grup frumos, de când a venit Neluțu Varga, pentru care am un mare respect. Am creat o echipă frumoasă, cu Petrescu, cu Marian Copilu, cu Bilașco și toți ceilalți din club”, a declarat Bogdan Mara.

Fostul fotbalist a adăugat că patronul l-a rugat să rămână, în orice condiții, dar că hotărârea sa a fost definitivă. Totodată, Bogdan Mara a afirmat că e posibil să se apuce din nou de impresariat.

„Am un mare gol în suflet. Când există asemenea succese, ți-e greu să te desprinzi de asta. Dar am pus în balanță lucrurile. În acest moment, copiii mei au nevoie de mine și a trebuit să mă retrag. 

La CFR Cluj eu pot să vin cu ceva plus doar pe plan sportiv. E o echipă deja formată, e greu să aduc alt plus. Cred că nu e neapărată nevoie de mine acum. O să încep alt drum acasă, poate să mă apuc de impresariat, ce-am făcut înainte”, a explicat Mara, pentru DigiSport.

Sursa foto: Gazeta Sporturilor.

Incendiu la Constanţa. O maşină a luat foc în parcare

Adaugati comentarii