Vehiculele cu care se transportă material lemnos fără provenienţă legală se confiscă!

 

 

Prevenirea si combaterea delictelor silvice reprezintă o prioritate naţională. Acţiunile poliţiştilor pe această linie sunt ferme şi în conformitate cu legislaţia incidentă în domeniu.

Poliţiştii clujeni acţionează pentru combaterea legalităţilor din fondul forestier, apărarea fondului forestier naţional şi a integrităţii acestuia.

Pentru consolidarea cadrului legal şi întărirea capacităţii de control privind integritatea fondului forestier naţional, trasabilitatea materialelor lemnoase şi lupta împotriva tăierilor ilegale de arbori, a fost adoptată Ordonanţa de Urgenţă nr.51 din 14 septembrie 2016 pentru modificarea şi completarea Legii 171/2010 privind stabilirea şi sancţionarea contravenţiilor silvice.

Actul normativ prevede următoarele:

Art.19, pct.13, 14:

,, (13) Mijloacele de transport cu care s-a realizat transportul materialelor lemnoase care nu au provenienţă legală conform normelor referitoare la provenienţa, circulaţia şi comercializarea materialelor lemnoase, la regimul spaţiilor de depozitare a materialelor lemnoase şi al instalaţiilor de prelucrat lemn rotund se confiscă.

(14) Confiscarea mijloacelor de transport cu care s-a realizat transportul materialelor lemnoase prevăzute la alin. (13) se realizează conform procedurilor reglementate prin Ordonanţa Guvernului nr. 2/2001privind regimul juridic al contravenţiilor, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 180/2002, cu modificările şi completările ulterioare, şi prin Ordonanţa Guvernului nr. 14/2007 pentru reglementarea modului şi condiţiilor de valorificare a bunurilor intrate, potrivit legii, în proprietatea privată a statului, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, de către agenţii constatatori prevăzuţi la art. 24 lit. d), d^1) şi e).”

Prin urmare, legislaţia actuală prevede măsura confiscării vehiculelor cu care se transportă materiale lemnoase care nu au provenienţă legală. Această  măsură nu este condiţionată de o anumită cantitate/valoare a materialelor lemnoase transportate.

 

***În perioada noiembrie – decembrie, poliţiştii clujeni au efectuat 53 de acţiuni pe linie silvică şi 257 de controale.

În urma activităţilor desfăşurate în perioada menţionată, au fost confiscaţi 607,39 metri cubi de material lemnos, în valoare de circa 75 000 de lei.

De asemenea, în această perioadă, au fost confiscate 11 autovehicule şi 8 atelaje hipo, fiind aplicate 119 sancţiuni contravenţionale, în valoare de 186.000 de lei.

Incendiu la Constanţa. O maşină a luat foc în parcare

Adaugati comentarii