Taximetrele nu au unde să oprească pe traseul benzii dedicate. Accesul pe benzile dedicate rămâne interzis

Taximetriștii și clienții acestora sunt nemulțumiți de faptul că din cauza benzilor dedicate mijloacelor de transport în comun este aproape imposibil să ridici sau să lași clienți. În momentul implementării benzii dedicate pe axa Mărăști-Mănăștur a existat discuția ca și taxiurile să aibă acces pe această bandă, însă viceprimarul Dan Tarcea a declarat că la acest lucru ar îngreuna deplasarea mijloacelor de transport în comun

Într-adevăr a fost o discuție pentru ca benzile dedicate să fie folosite și de bicicliști și taximetriști. Cred că înainte trebuie să mai facem câțiva pași pentru că nu se pot folosi aceste benzi dedicate de către taximetriști doar pe perioada de noapte când pot fi folosite și ca standuri de taxi deoarece noapte nu mai circulă mijloace de transport în comun. Pe de altă parte, nu putem să ținem 2 autobuze cu 150 de călători în spatele unui taximetru care este parcat să aștepte clientul. Peste tot în lume, acolo unde sunt benzi dedicate nu se opresc taxiurile, merg acolo unde sunt alveole și pot să aștepte. Noile proiecte imobiliare care se dezvoltă de-a lungul benzilor dedicate ar trebui să prevadă acces pentru taxiuri și să își rezolve lucrurile sub această manieră. The Office are parcare, și în respectiva parcare pot să amenajeze parcări pentru taxiuri. Astăzi nu putem să ținem blocat unul, două sau trei autobuze pentru un taximetru. Se pot găsi soluții și trebuie să găsească soluții să meargă 100 de metri în față sau în spate. Nu se poate face alveolă la fiecare casă, pot să intre pe zonele de trotuar și pot să oprească. Și noi din trafic ar trebui să avem răbdare pentru cel care folosește taxiul până când coboară din taxi. ”, a declarat Tarcea.

De asemenea, Tarcea a ținut să precizeze că această problemă apare și din cauza comodității cetățenilor care nu vor să se deplaseze nici 20 de metri pentru a lua un taxi.

Articolul continuă mai jos:
farmec.ro - Livrăm frumusețe!

”În zona Mărăști am făcut un stand de taxi de 15 taxiuri care nu este folosit. Taximetriștii parchează înaintea trecerii de pietoni din Piața Mărărști, blocând o bandă de circulație. Ne-am obișnuit prost, mă dau exemplu pe mine, vrem să intrăm cu mașina până în farmacie sau dacă am de mers cu taxiul să nu fac nici măcar 10 metri pe jos. De la trecerea de pietoni până la stația de taxi sunt maxim 25 de metri. Cred că trebuie să fie un proces de învățare și de educare continuă a tuturor pentru a folosi cât mai eficient și benzile dedicate, și mașinile, și bicicletele și taximetrele. Există un echipaj de poliție care stă la respectiva trecere de pietoni pentru că altfel nu se poate rezolva problema de acolo. Ne jucăm de-a șoarecele și pisica. În momentul când pleacă poliția, taximetriștii sunt acolo, o să ajungem să le ridicăm licența”, potrivit lui Tarcea

Viceprimarul a dezvăluit că va exista o întâlnire cu reprezentanții firmelor de taxi pentru a rezolva unele probleme pe care aceștia la au, dar și de a găsi soluții pentru a eficientiza acest mijloc alternativ de transport.

Vom avea o întâlnire cu reprezentanții companiilor de taxi să vedem cum putem să gestionăm mult mai bine situațiile acestea. Vom avea o schimbare de regulament și am dori să avem o discuție cu reprezentanții firmelor de taxi pentru a vedea care sunt problemele reale cu care se confruntă, taximetrele scot din trafic 10 mașini în fiiecare zi, este un serviciu benefic pentru oraș. Vrem să discutăm cum să gestionăm situația mai bine pentru că în perioada zilei sunt anumite intervale orare când este o adevărată aventură să găsești un taxi, a menționat Tarcea.

Incendiu la Constanţa. O maşină a luat foc în parcare