alin tise banner

Simona Halep, calificare impresionantă în semifinalele turneului US Open

Jucătoarea română de tenis Simona Halep, a doua favorită, s-a calificat în premieră în semifinalele turneului US Open, ultimul de Mare Șlem al anului, după ce a învins-o pe belarusa Victoria Azarenka, numărul 20 pe lista capilor de serie, cu 6-3, 4-6, 6-4, miercuri, la arenele Flushing Meadows din New York.

Meciul dintre Halep și fostul lider mondial a fost întrerupt din cauza ploii, în setul trei, după două ore și patru minute de joc, când scorul era de 2-1 pentru Azarenka și 40-15 pentru Simona, la serviciu: Românca luase primul set, cu 6-3, iar belarusa pe al doilea, cu 6-4.

Azarenka a început cu un break meciul, dar Simona a revenit și a adunat punct cu punct, desprinzându-se la 4-1. Românca și-a apărat avantajul până la finalul setului, pe care l-a câștigat cu 6-3.

Fostul lider mondial a jucat mai agresiv în setul secund, i-au intrat câteva lovituri la limită și a ajuns la 3-0. Halep a lăsat impresia că poate reveni, a luat două ghemuri la rând (2-3) dar nu a reușit egalarea, pierzându-și din nou serviciul. La 5-2 pentru Azarenka, Simona a forțat din nou și s-a apropiat la 4-5, dar nu a reușit să își facă serviciul și Azarenka a câștigat cu 6-4, egalând situația la seturi.

Decisivul a fost disputat de la început, iar Azarenka a reușit să ia primul ghem, unul care a durat circa zece minute și în care Halep a irosit trei mingi de break. Pe serviciul său, perturbat de o defecțiune a aparatului hawk-eye, care nu a putut oferi o reluare la un ”challenge” al Simonei, românca a cedat rapid serviciul și Azarenka a ajuns la 2-0. Halep a luptat în continuare pentru fiecare minge a recuperat break-ul, la patra sa șansă în ghem, iar apoi meciul s-a întrerupt din cauza ploii când Simona era aproape de egalare (1-2, 40-15). După circa o oră de pauză, a câștigat prima minge și a egalat, 2-2. Apoi, fiecare jucătoare și-a făcut serviciul, iar la 3-3, românca a reușit să realizeze un break de maximă importanță. Simona și-a consolidat avantajul (5-3), după care Azarenka a redus din diferență, dar constănțeanca de 24 de ani a încheiat meciul pe serviciul său, cu 6-4.

Meciul a durat două ore și 30 de minute de joc efectiv, Halep având trei ași (Azarenka niciunul), belarusa a făcut 6 duble greșeli, Simona 5, românca a făcut 40 de lovituri direct câștigătoare, Azarenka a adunat 38, în timp ce la erori neforțate diferența a fost clară în favoarea jucătoarei noastre, 19-42.

Azarenka (26 ani), locul 20 în ierarhia mondială, o învinsese pe Simona în ambele partide de până acum, jucate în 2012, 6-3, 6-1 în optimi la Doha și 6-1, 6-1 în optimi la Linz.

Semifinala de la US Open este cel mai bun rezultat pentru Halep la turneele de Mare Șlem în 2015, după sfertul de finală de la Australian Open, turul al doilea la Roland Garros și primul tur la Wimbledon. Totodată este a treia semifinală de Mare Șlem pentru Simona, care a mai jucat o finală la Roland Garros și o semifinală la Wimbledon, ambele anul trecut.

În penultimul act, Halep o va înfrunta pe italianca Flavia Pennetta, cap de serie numărul 26, care a trecut de Petra Kvitova (Cehia/N. 5), cu 4-6, 6-4, 6-2. Pennetta o conduce pe Simona cu scorul de 3-1 la meciurile directe, după ce a învins-o în 2010 la Marbella, în sferturi, cu 6-4, 7-6 (4), în 2013 în optimi la Bastad, când Simona a abandonat la 4-6, 7-5, 2-0, și în 2013 chiar la US Open, cu 6-2, 7-6 (3), în optimi. Singurul succes al româncei s-a înregistrat anul acesta, la Miami, cu 6-3, 7-5, în optimi, Halep jucând apoi finala.

Simona Halep și-a asigurat prin victoria de miercuri, cu Azarenka, un cec de 805.000 dolari și 780 de puncte WTA.

În cealaltă semifinală de vineri, americanca Serena Williams, liderul mondial, o va întâlni pe italianca Roberta Vinci.

sursa: Agerpres

masca-medicala
Incendiu la Constanţa. O maşină a luat foc în parcare

Adaugati comentarii