Sunteti aici:SocialSediul PSD Cluj a fost incendiat

Sediul PSD Cluj a fost incendiat

Publicat in data

O persoană necunoscută a incendiat scările care duc spre sediul PSD Cluj și anexele acestui sediu. Reprezentanții PSD au depus plângere la Poliție.

Președintele PSD Cluj, deputatul Horia Nasra, a declarat, joi, corespondentului MEDIAFAX că în alte state europene astfel de incendieri politice sunt asimilate actelor extremiste.

”La începutul anului, un protestatar #rezist a încercat să incendieze sediul social-democraţilor clujeni. După un an, pentru fapta săvârșită a fost trimis la munca în folosul comunității, timp de 60 de zile. În noaptea trecută, într-o manieră similară, dar mai radicală, o mână criminală a dat foc la scările spre sediul PSD Cluj şi la anexele sediului PSD Cluj. Asta nu este nici opoziţie, nici politică, este anarhism curat! În alte state europene astfel de incendieri politice sunt asimilate actelor extremiste. Am depus plângere la Poliție”, a spus Nasra.

În februarie 2018, pereții și ușa sediului PSD Cluj au fost stropite cu benzină și incendiate, autorul fiind prins, ulterior, de polițiști, și identificat ca fiind un protestatar nemulțumit de politica partidului.

INTRA IN DISCUTIE

Ultimele articole

Câmpia Turzii. Cum se construiește ilegal cel mai mare bloc de după Revoluție

Familia unuia dintre cei mai bogați oameni din Câmpia Turzii s-a gândit să ridice...

UNTOLD 2022 EXCLUSIV: Ce maneliști vor fi pe main stage?

Momentele surpriză pregătite de către organizatorii Untold vor face ca ediția din 2022 să fie de neuitat!

Cum au crescut prețurile la chirii pe cartiere

Site-ul Ceasul Cetății a observat că au crescut prețurile la chirii, imediat după revenire...

Nelson Mondialu și oda pentru Emil Boc (video)

Pe 50.000 de vizualizări are până acum oda, Emblema Romaniei, lui Nelson Mondialu, care...

Alte articole