Sunteti aici:SocialSeara de Povești, reluată la Librăria Cărtureşti

Seara de Povești, reluată la Librăria Cărtureşti

Publicat in data

Seara de povești, unul dintre cele mai îndrăgite proiecte ale librăriei Cărturești din Iulius Mall, Cluj, se va relua de mâine, 28 iunie 2016.  Copii şi părinţi vor fi aşteptaţi să petreacă o seară minunată în fiecare marţi de la ora 19, unde ‘’Rodica Tulbure îi va conduce pe cei mici prin cele mai fantastice lumi și printre cele mai năstrușnice personaje. Și, dacă asta se întâmplă oricum într-o ceainărie, la sfârșit toată lumea va servi un ceai de fructe din partea casei.’

Organizatorii evenimentului vă invită să-i onoraţi cu participarea dar şi să  respectaţi aceste minime doleanţe: ‘’Pe părinți îi rugăm să țină cont de două reguli importante ale Serii de povești. Prima ține de vârsta copiilor participanți, care trebuie să fie între 5 și 10 ani – prin gradul de complexitate al poveștilor selectate, evenimentul este inadecvat copiilor mai mici sau mai mari. A doua e de a nu lăsa copii în librărie nesupravegheați, personalul nostru neasumându-și răspunderea în privința lor. Dragi copii, dacă vreți să deveniți membri ai selectului Club al spiridușilor de carte, vă așteptăm să vă ridicați legitimațiile din librărie.’’

INTRA IN DISCUTIE

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Ultimele articole

Sotia patronului Nello Construct, condamnată la închisoare pentru că a bătut minori

In sfârșit, s-a facut dreptate în cazul a două familii din Turda a căror...

Manastirea Sfintii Arhangheli Mihail si Gavril – 2

MĂNĂSTIREA SFINȚII ARHANGHELI MIHAIL ȘI GAVRIL, anunță publicul interesat asupra declanșării etapei de încadrare...

MĂNĂSTIREA SFINȚII ARHANGHELI MIHAIL ȘI GAVRIL – 1

MĂNĂSTIREA SFINȚII ARHANGHELI MIHAIL ȘI GAVRIL, anunță publicul interesat asupra declanșării etapei de încadrare...

Video: Politicienii bogați din Turda și legaturile lor

Turda, municipiul unde politicienii aflați la putere și familiile lor fac afaceri mega profitabile   Astăzi,...

Alte articole