U Cluj trebuia să participe la un turneu amical la Craiova, alături de Măgura Cisnădie, CSM Ploieşti şi SCM Craiova.
Antrenoarea oltencelor, Simona Gogârlă a dat o declaraţie jignitoare la adresa echipei din Cluj, care i-a făcut pe oficiali să retragă echipa din concurs.
„Dacă jucam cu echipe care au luptat în play out sau nou promovate nu ne putem face o impresie. Un meci câștigat la 10 goluri diferență nu e de ajuns”, a declarat vicecampioana mondială.
Conducerea lui U Cluj a decis să se retragă din turneul amical în urma acestor declaraţii.
„Conducerea echipei U Alexandrion a decis retragerea din turneul de pregătire. Considerăm aceste declarații ca fiind un afront și o desconsiderare a adversarului și a unei echipe precum U Alexandrion”, se arată într-un comunicat al clubului clujean.