Romii rămân să locuiască la Pata Rât. Primăria are doar proiecte și promisiuni

Primăria Cluj-Napoca va realiza un bloc destinat locuințelor sociale, în încercarea de a face față numeroaselor solicitări.

În ultima ședință de Consiliu local, s-a aprobat Planul Urbanistic de Detaliu în vederea construcției unui bloc de locuințe sociale pe strada Ghimeșului.

”Consiliul local a aprobat Planul Urbanistic de detaliu în vederea construirii unul bloc de locuințe P+3. pe Strada Ghimeșului. Am primit aprobare de la Ministerul Transportului, fiind într-o zona limitrofă căii ferate. Acest proiect completează portofoliul locuințelor sociale, alături de cele de pe strada Sighișoarei, pentru a face față la situația socială existență”, a declarat primarul Emil Boc

Locuințe sociale în loc de ANL

Suprafața de teren de pe strada Ghimeșului a fost cedată Agenției Naționale pentru Locuințe în 2009. Cum acest proiect nu s-a mai realizat niciodată, în 2014 Primăria și-a luat terenul înapoi și a decis să construiască locuințe sociale din fonduri proprii. În 2015 a fost lansată licitația pentru realizarea a 40 de locuințe sociale pe strada Sighișoarei. Un alt teren pe care ANL nu a mai apucat să construiască locuințe pentru tineri. Valoarea acestui contract este estimată la 8,6 milioane de lei.

46 de locuințe, date în folosință în 2015

Primăria Cluj-Napoca a inaugurat în 2015 un bloc de locuințe sociale pe strada Iuliu Coroianu nr 5. Proiectul „Case integrate pentru comunitate, strada Iuliu Coroianu nr. 5” a fost realizat din fonduri europene. Valoarea totala a proiectului este de 5.906.528,19 lei, din care valoarea finantarii nerambursabile este de  4.649.985,23 lei. Contributia Municipiului in acest proiect este de 94.897,66 lei. Lucrarile de realizare a locuintelor de pe strada Iuliu Coroianu nr. 5 au inceput in luna iulie 2013 si au fost finalizate la sfarsitul anului 2014. Prin reconversia, modernizarea si reabilitarea acestor imobile aflate in proprietatea municipiului au fost recompartimentate spatiile existente in 46 de locuinte sociale destinate beneficiarilor proiectului. Imobilul nou construit contine 16 garsoniere, 11 apartamente cu o camera si 19 apartamente cu 2 camere.

Romii de la Pata Rât acced cu greu la locuințele sociale

Anul trecut locuitorii de pe strada Cantonului au depus 83 de cereri, dintre care doar jumătate au primit punctaj pentru fi trecuți pe listă pentru obținerea unei locuințe sociale. Dintre acestea, cea mai mare parte au rămas în continuare pe strada Cantonului. În acest sens, Fundația Desire pentru Deschidere și Reflecție Socială a adunat semnături pentru modificarea criteriilor de acordare a locuințelor sociale.

”Sunt 800 de semnături strânse pentru o politică justă de locuire sociale. Aș vrea să vă rog să lansați o consultare publică care să vizeze modificarea condițiilor de atribuire a locuințelor sociale, astfel încât și condiții de locuire ale persoanelor de la Pata Rât să fie punctate ca și cazuri de forță majoră. Să fie alocat buget pentru cele trei locații în vederea construirii de locuințe sociale, strada Ghimeșului, Sighișoarei și Borhanci. Se știe că în ultimii 20 de ani fondul de locuirii a a ajuns la 1,5% la Cluj. Primăria să de în folosință locuințele libere și să reabiliteze pentru ca mai mulți solicitanți să beneficieze de locuințe sociale. Sperăm ca persoanele aflate pe lista preliminară să obțină locuințe sociale pentru a nu mai locui pe strada Cantonului”, a menționat un reprezentat al Fundației Desire

Nicio soluție rapidă pentru romii mutați de pe strada Coastei

”În 2010 am fost mutați pe strada Cantonului, crezând că era pe o durata de timp provizorie. De 16 ani locuim în barăci improvizate. Copiii noștri au crescut, le-am făcut barăci improvizate. O baracă de termopan a ars, alături de ea încă 5-6 gospodării. A fost doar un scurt-circuit, au rămas 7 familii fără adăpost”, menționat Ioan Doghi, unul dintre locuitorii de la Pata Rât.

”Oamenii de pe Coastei nu vor să locuiască acolo. Noi am fost evacuați în 17 decembrie 2010. Nu am plecat de bună-voie. Cui i-ar plăcea să iasă în frig să își adune toate munca din ultimii 20 de ani și să se mute. Ne-au fost duse lucrurile în mașina de gunoi. Stația de transfer a fost construită foarte aproape de noi. Comunitatea din Coastei dorim să ne mutăm. Trebuie să ne dați această șansă pentru că noi am fost mutați din Cluj. Să nu avem apă potabil și curent în secolul 21 este foarte grav” a declarat o altă locatară de pe strada Cantonului

Primarul Emil Boc a menționat faptul că Primăria are în plan construcția de locuințe sociale, dar acestea se realizează greu și din cauza opoziției oamenilor. Primăria are planuri pentru locuințe sociale în trei locații, dar până la finalizarea acestora va mai trece timp.

”Am avut acel proiect când am avut terenul pe locația fostului Oser și Primăria a construit 400 de locuințe sociale din resurse proprii, acestea au fost finalizate în 2008. În ceea ce privește locuințele sociale de pe Sighișoarei, sunt 500 de memorii de la oameni care nu vor să construim locuințe sociale acolo. În fiecare dimineață fac manifestații în fața blocului meu. Eu îmi asum acest proiect pentru că toți sunt cetățenii Clujului. Există dedicație pentru a construi locuințe sociale. Sperăm ca proiectul din Borhanci să fie un succes”, a declarat Boc

Incendiu la Constanţa. O maşină a luat foc în parcare

Adaugati comentarii