minivacanță

România este țara din UE cu cea mai mare pondere a cetățenilor care nu și-au permis o vacanță în 2019

Mai bine de jumătate din populația României nu și-a permis să plece într-o vacanță de cel puțin o săptămână, în 2019, se arată într-un studiu al Eurostat. Țara noastră conduce, astfel, topul la nivelul Uniunii Europene, la acest capitol, media țărilor membre UE fiind de 29%.

Conform datelor Eurostat, în 2019, 29% dintre cetățenii de peste 16 ani din țările UE nu și-au permis să meargă într-o vacanță departe de orașul de origine, acest procent fiind, însă, într-o scădere constantă față de 2010, când procentul era la 39%. Cel mai probabil ponderea va crește din nou în 2020, dată fiind pandemia de coronavirus.

România ocupă primul loc în clasamentul realizat de Eurostat, 54% din cetățenii țării noastre neavând bani în 2019 pentru măcar o vacanță de cel puțin o săptămână. Grecia, deși atrage anual o mulțime de turiști, se află pe poziția a doua în clasament, cu 49 de procente, fiind urmată de Croația (48%), Cipru (45%) și Italia (44%).

Cetățenii țărilor nordice se pare că stau cel mai bine la capitolul plecarea în vacanțe. Studiul este extins și pe alte trei țări din Europa, care nu se află în UE, toate acestea stând mai bine decât toate membrele Uniunii. Norvegia, cu 8% și Elveția și Islanda, ambele cu 10%, se clasează pe ultimele locuri, privind din perspectiva pesimistă.

Articolul continuă mai jos:
farmec.ro - Livrăm frumusețe!

Dintre țările UE, Suedia, cu 10%, Luxemburg și Danemarca, ambele cu 11%, respectiv Finlanda, 12 puncte procentuale, stau cel mai bine în ceea ce privește cetățenii ce nu și-au permis vacanțe în 2019.

Incendiu la Constanţa. O maşină a luat foc în parcare

Adaugati comentarii