Sunteti aici:SocialPompierii au fost la datorie de Crăciun

Pompierii au fost la datorie de Crăciun

Publicat in data

În Ajun și în prima zi a Crăciunului, peste 4.000 de pompieri s-au aflat, zilnic, la datorie pentru asigurarea protecției și siguranței cetățenilor, în cazul producerii unor situații de urgență.

În perioada 24-25 decembrie a.c., la nivel național au fost derulate 2.392 intervenții, salvatorii fiind solicitați la 203 misiuni de stingere a incendiilor, 2.036 cazuri pentru acordarea primului ajutor medical, 17 misiuni de descarcerare, 20 pentru deblocare/salvare, precum și alte 116 intervenții în sprijinul comunităților.

De asemenea, în cele două zile, 2.084 persoane au fost asistate medical de către pompierii care încadrează echipajele de prim-ajutor medical, iar 27 persoane au fost salvate din medii ostile vieții.

Numărul intervențiilor la care au participat efectivele inspectoratelor pentru situații de urgență a crescut cu 9% față de perioada Crăciunului din anul 2015, fiind înregistrate cu 190 de intervenții mai multe în acest an.

Pentru asigurarea climatului de siguranță la nivelul comunității în această perioadă, Inspectoratul General pentru Situații de Urgență a dispus o serie de măsuri pentru eficientizarea misiunilor din domeniul de competență.

În vederea reducerii riscului de apariție a unor evenimente nedorite, IGSU a dispus unităților subordonate intensificarea acțiunilor preventive în zonele cu aflux mare de persoane, precum și la unitățile turistice.

Totodată, la nivelul inspectoratelor pentru situații de urgență au fost suplimentate efectivele de intervenție pentru a putea răspunde într-un timp cât mai scurt la situațiile de urgență generate.

În continuare, pompierii militari rămân mobilizați, 24 de ore din 24, 7 zile din 7, pentru gestionarea operativă a situațiilor de urgență și acordarea primului ajutor medical specializat.

INTRA IN DISCUTIE

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Ultimele articole

Sotia patronului Nello Construct, condamnată la închisoare pentru că a bătut minori

In sfârșit, s-a facut dreptate în cazul a două familii din Turda a căror...

Manastirea Sfintii Arhangheli Mihail si Gavril – 2

MĂNĂSTIREA SFINȚII ARHANGHELI MIHAIL ȘI GAVRIL, anunță publicul interesat asupra declanșării etapei de încadrare...

MĂNĂSTIREA SFINȚII ARHANGHELI MIHAIL ȘI GAVRIL – 1

MĂNĂSTIREA SFINȚII ARHANGHELI MIHAIL ȘI GAVRIL, anunță publicul interesat asupra declanșării etapei de încadrare...

Video: Politicienii bogați din Turda și legaturile lor

Turda, municipiul unde politicienii aflați la putere și familiile lor fac afaceri mega profitabile   Astăzi,...

Alte articole