Percheziții în Cluj. Un grup infracțional a golit conturile a peste 200 de victime

În această dimineaţă, procurorii Direcţiei de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism – Structura Centrală împreună cu ofiţeri de poliţie judiciară din cadrul Brigăzii de Combatere a Criminalităţii Organizate Bucureşti au efectuat un număr de 15 percheziţii domiciliare pe raza municipiului Bucureşti şi a judeţelor Ilfov, Vâlcea, Cluj,Bihor, Constanţa, Giurgiu şi Buzău în cadrul unei acţiuni vizând destructurarea unui grup infracţional organizat specializat în săvârşirea infracţiunilor de fals informatic, acces ilegal la un sistem informatic, efectuare de operaţiuni financiare în mod fraudulos şi spălare de bani.

De asemenea, concomitent, în Italia, sunt efectuate 20 percheziţii la adresele membrilor grupului.

În cauză, există suspiciunea rezonabilă că în perioada 2015 – 2018 pe teritoriul Italiei şi a României a acţionat un grup infracţional organizat, specializat în săvârşirea de infracţiuni informatice, respectiv fals informatic, acces ilegal la un sistem informatic şi efectuare de operaţiuni financiare în mod fraudulos.

Articolul continuă mai jos:
farmec.ro - Livrăm frumusețe!

Grupul infracţional organizat a fost constituit de către doi cetăţeni italieni care au coordonat mai multe celule alcătuite din aproximativ 50 de membri şi au acţionat concomitent în România şi în Italia, fiecare având roluri bine determinate.

Un rol marcant în cadrul grupului (palierul II) l-au avut trei cetăţeni români a căror activitate infracţională a constat în clonarea unor site-uri web ale unor bănci şi instituţii financiare, în vederea obţinerii datelor de identificare ale cardurilor bancare precum şi ale datelor de acces la conturile de online banking ale persoanelor vătămate. După accesarea conturilor de online banking prin utilizarea datelor astfel obţinute, membrii grupului au transferat/virat sumele de bani în conturile altor membrii ai grupului, ce aveau ataşate carduri bancare preplătite (prepaid).

În fapt, suspecţii obţineau în mod neautorizat datele de contact ale victimelor iar ulterior le trimiteau mesaje email, aparent din partea reprezentanţilor băncilor, prin care le solicitau datele confidenţiale, sub pretextul că le sunt necesare pentru remedierea unor probleme de securitate ale contului bancar.

Totodată, victimele erau îndrumate să acceseze un link din cuprinsul e-mailului, pentru remediere; acesta reprezenta o adresă de web, care conţinea o clonă a paginii de internet a băncii.

În urma accesării link-ului, victimele erau redirecţionate pe pagina web falsificată, în care introduceau datele de identificare ale cardului bancar precum şi datele de acces la contul de online banking. Aceste date erau colectate de către membrii grupării, care ulterior controlau sumele de bani din conturi.

Ulterior, sumele de bani erau retrase în numerar de la ATM-uri din Italia şi din România direct de pe cardurile preplătite, de către titularul contului ataşat cardului, în schimbul unui comision. Restul sumei de bani era fie încărcat pe alte carduri preplătite, care erau utilizate la retrageri în Italia şi în România, fie era transferat prin serviciile de transfer monetar rapid în România, unde acestea erau ridicate de către mai multe persoane de cetăţenie română.

În urma activităţii infracţionale, au fost compromise conturile a aproximativ 200 de victime, valoarea totală a prejudiciului cauzat fiind de aproximativ 1.000.000 de euro.

În urma percheziţiilor, până în prezent, au fost ridicate mai multe computere, carduri bancare, documente de transfer bancar, dar şi peste 50 de grame de cocaină.

Pentru destructurarea grupului infracţional organizat s-a constituit o echipă comună de anchetă între autorităţile judiciare din Romania şi Italia.

La nivelul Eurojust, în cadrul echipei comune de anchetă au fost organizate două întâlniri de coordonare.

De asemenea, la sediul Eurojust a fost constituit un centru de coordonare pentru acţiunea comună simultană desfăşurată astăzi de către DIICOT şi autorităţilor judiciare din Italia.

La sediul DIICOT-Structura Centrală vor fi aduse, în vederea audierii, un număr de 38 de persoane.

Echipa comună de anchetă a beneficiat de sprijin logistic şi finanţare din partea Eurojust.

Activităţile investigative au beneficiat de sprijinul EUROPOL.

Acţiunea a fost desfăşurată cu sprijinul Brigăzii Speciale de Intervenţie a Jandarmeriei.

Incendiu la Constanţa. O maşină a luat foc în parcare