Proiectul “Atipic Beauty” este conceput pentru a crea o nișă a modei dedicată persoanelor cu dizabilități, noutate absolută în România.
Iniţiatoarea proiectului este Iuliana Magda Coman, preşedinta organizaţiei „Open Your Heart”, care a devenit persoană cu dizabilităţi în anul 2005, printr-o conjunctură nefastă. Iuliana Magda Coman a fost fotomodel-manechin profesionist. A continuat să profeseze, imobilizată fiind, însă în afara României. Principiul său de bază este că persoanele cu dizabilităţi pot să realizeze orice îşi planifică.
Premiera „Atipic Beauty” 2013, Supported by Alin Gălăţescu a avut loc în data de 11 iulie la Rin Grand Hotel, București, iar a doua ediție va avea loc în data de 30 octombrie 2013, ora 18,00, la Hotel Opera Plaza, Cluj-Napoca, ediție prezentată de Cosmina Păsărin, Anya și Roxana Nemeș.
Reacţiile primei ediţii au fost pozitive în totalitate: autorităţi, cadre medicale, profesori, oameni simpli, vedete, au salutat iniţiativa şi au ţinut să fie prezenți în sală, declară pentru Cluj Manifest domnul Alexandru Curca, director “Performed Events”, unul dintre organizatorii evenimentului.
Scopul proiectului presupune un pas înainte pentru intergrarea în societate a persoanelor cu dizabilități, iar Asociația organizatoare “Open your heart” a îndrăzinit să spere că persoanele cu dizabilităţi pot fi prezente în toate domeniile de activitate, inclusiv pe podium în prezentări de modă, fapt ce rulează cu succes în Europa.
Astfel, sunt invitați la acest eveniment unic în România, toți cei care își doresc să schimbe percepții, idei, mentalități și să înlăture orice fel de barieră între aceste persoane cu dizabilități locomotorii și întreaga societate!