eurovision

Reprezentantul Olandei, Duncan Laurence, a câştigat Eurovision 2019, cu piesa „Arcade” , în urma finalei ce a avut loc sâmbătă noaptea la Tel Aviv.

Olanda s-a clasat, astfel, pe primul loc, cu 492 de puncte, urmată de Italia, cu 465 de puncte şi Rusia, cu 369 de puncte.

Câştigătorul a fost ales în urma voturilor juriilor de specialitate şi fanilor din ţările participante, aceştia din urmă exprimându-şi opţiunea prin SMS sau prin intermediul aplicaţiei mobile dedicate Eurovision.

Cea care a deschis show-ul finalei de la Tel Aviv a fost Netta Barzilai, câştigătoarea de anul trecut a concursului cântecului european. De altfel, spectacolul de la Tel Aviv a reunit foşti câştigători sau vedete Eurovision precum Dana International, Conchita, Mans Zelmerlow, Eleni Foureira, Verka Serduchka şi Gali Atari.

Madonna a fost invitatul special al finalei Eurovision şi a cântat sâmbătă, pe scena de la Tel Aviv, hitul „Like a Prayer” şi noul său single, „Future”, acesta din urmă alături de rapperul Quavo.