O centrală termică montată ilegal a pus în pericol viețile a opt familii din Cluj

Consumatorii casnici trebuie să conştientizeze riscurile la care se expun atunci când apelează la neprofesioniști, persoane neautorizate, pentru diverse intervenții la instalațiile interioare de gaze naturale, crezând greşit că astfel pot rezolva probleme mai repede şi cu bani mai puţini.

Conform legislaţiei şi normelor în vigoare, instalaţiile interioare de utilizare a gazelor naturale sunt în proprietatea şi în administrarea consumatorilor,  iar aceștia au obligaţia legală să le întreţină şi să respecte normele de utilizare pentru funcţionarea lor în condiţii de siguranţă.

Ceea ce trebuie însă neapărat reţinut este că orice modificare/intervenție la instalația de utilizare a gazelor naturale din interiorul unui imobil, trebuie să fie realizată numai de către firme autorizate în acest sens de Autoritatea Naţională de Reglementare în domeniul Energiei (ANRE).

Meșterii de ocazie nu sunt niciodată o soluție sigură nici pentru clientul care doreşte o modificare a unei instalaţii de gaz şi nici pentru vecinii acestuia, care pot deveni păgubiți sau victime colaterale ale unui eventual incident provocat de o intervenţie neautorizată. Recent, câteva familii din centrul municipiului Cluj Napoca au avut de suferit deoarece un meșter amator a montat o centrală termică ilegal, fără a fi autorizat pentru asemenea lucrări, racordând conducta de apă la cea de gaz. Astfel, opt familii puteau fi grav rănite și agoniseala de o viață spulberată, iar acest caz nu este din păcate unul singular.

Respectarea de către consumatorii casnici a instrucţiunilor de utilizare a gazelor naturale, precum şi apelarea la specialişti în cazul modificărilor la instalaţiile interioare de utilizare a gazelor naturale sunt condiţii absolut necesare pentru a elimina posibilitatea de producere a unor evenimente grave.

Pentru propria siguranță, consumatorii trebuie să respecte cu stricteţe următoarele reguli privind utilizarea instalaţiilor de gaze naturale:

  • să nu folosească improvizaţii la instalaţiile de utilizare;
  • să asigure o ventilare permanentă în încăperile unde funcţionează centralele termice sau aparatele de consum cu flacără liberă;
  • să nu folosească aparate de utilizare care nu sunt etanşe sau nu au tiraj;
  • să asigure verificarea şi curăţarea coşurilor de fum cel puţin de două ori pe an (o dată, obligatoriu înaintea începerii sezonului rece).
Incendiu la Constanţa. O maşină a luat foc în parcare

Adaugati comentarii