Sunteti aici:SocialNu te lăsa condus de telefon!

Nu te lăsa condus de telefon!

Publicat in data

Poliţiştii din cadrul Inspectoratului de Poliţie Judeţean Cluj au demarat o campanie de informare şi prevenire a accidentelor rutiere produse pe fondul neatenţei la volan, în special a folosirii telefonului mobil.

Sub deviza ,,Nu te lasă condus de telefon!”, poliţiştii rutieri, împreună cu cei de prevenire, vor acţiona pentru responsabilizarea participanţilor la trafic, prin conştientizarea riscurilor pe care le implică manevrarea telefonului mobil la volan, chiar şi pentru câteva secunde.

Scopul acestui demers este salvarea de vieţi omeneşti.

Prin Ordonanţa de Urgenţă 195/2002 privind circulaţia pe drumurile publice, actualizată, conducătorilor de vehicule le este interzisă folosirea telefoanelor mobile atunci când aceştia se află în timpul mersului, cu excepţia celor prevăzute cu dispozitive tip ,,mâini libere”.  Şoferii trebuie să fie conştienţi că, pe lângă faptul că încalcă legea atunci când utilizează telefonul mobil la volan, pun în pericol atât vieţile lor cât şi ale celorlalţi!

Recomandăm participanţilor la trafic să fie prudenţi, să respecte regulile de circulaţie şi să nu pună în balanţă telefonul mobil cu viaţa lor, a celor dragi şi a celorlalţi participanţi la trafic!

INTRA IN DISCUTIE

Ultimele articole

Câmpia Turzii. Cum se construiește ilegal cel mai mare bloc de după Revoluție

Familia unuia dintre cei mai bogați oameni din Câmpia Turzii s-a gândit să ridice...

UNTOLD 2022 EXCLUSIV: Ce maneliști vor fi pe main stage?

Momentele surpriză pregătite de către organizatorii Untold vor face ca ediția din 2022 să fie de neuitat!

Cum au crescut prețurile la chirii pe cartiere

Site-ul Ceasul Cetății a observat că au crescut prețurile la chirii, imediat după revenire...

Nelson Mondialu și oda pentru Emil Boc (video)

Pe 50.000 de vizualizări are până acum oda, Emblema Romaniei, lui Nelson Mondialu, care...

Alte articole