card bancar

CTP suplimentează numărul mijloacelor de transport în comun

Odată cu începerea anului școlar, Compania de Transport Public Cluj-Napoca SA va suplimenta mijloacele de transport în comun.

Curse speciale pentru elevi

În colaborare cu Primăria Cluj-Napoca, se va relua transportul elevilor prin curse speciale. Vor fi plecări din cartiere spre zona centrală la ora 7:20 şi reîntoarcerea la ora 14:10, pe următoarele linii:

Autobuze: 8 – 9 – 24 – 30 – 31 – 43 – 46.
Troleibuze: 3 – 6 – 25.
Tramvaie: 102.

Autobuze speciale pentru elevii din clasele 0-4

De asemenea, începând de marţi, 11.09.2018, se va lansa, pe durata de o lună şi jumătate, un proiect-pilot pentru transportul elevilor din clasele 0 – 4.

Traseele acestor curse experimentale vor fi:

Mănăştur (Bucium) – Primăverii – Izlazului – Memorandumului – Moţilor – P-ta A. Iancu- Lic. ‘Nicolae Bălcescu’ (str. Argeş) şi apoi Lic. ‘Avram Iancu’ (str. O. Ghibu).

Mănăştur (Bucium) – Calea Floreşti – Moţilor – Memorandumului – P-ta A. Iancu – Lic. ‘Nicolae Bălcescu’ (str. Argeş) şi apoi Lic. ‘Avram Iancu’ (str. O. Ghibu).

Zorilor – Observatorului – Cl. Turzii – P-ta Cipariu – P-ta A. Iancu – Lic. ‘Nicolae Bălcescu’ (str. Argeş) şi apoi Lic. ‘Avram Iancu’ (str. O. Ghibu).

Gheorgheni (Unirii) – Nicolae Titulescu – P-ta Cipariu – P-ta A. Iancu – Lic. ‘Nicolae Bălcescu’ (str. Argeş) şi apoi Lic. ‘Avram Iancu’ (str. O. Ghibu).

Mărăşti (IRA) – Aurel Vlaicu – 21 Decembrie 1989 – Constanţa Lic. ‘Nicolae Bălcescu’ (str. Argeş) şi apoi Lic. ‘Avram Iancu’ (str. O. Ghibu).

Elevii beneficiază de transport gratuit

Elevii începând cu clasa pregătitoare şi până la clasa a XIII-a, curs de zi, din învăţământul de stat şi particular, beneficiază de abonamente gratuite pe maxim două linii de transport în comun sau cu reducere 50% pe una sau două linii la alegere. Elevii orfani sau proveniţi din casele de copii beneficiază de abonamente gratuite pe toate liniile

Abonamentele elevilor din anul şcolar 2017 – 2018 sunt valabile până la data de 30.09.2018, dată până la care vor intra în posesia noilor abonamente pentru anul şcolar 2018 – 2019.

Pentru reîncărcarea abonamentelor electronice, elevii vor preda cardurile la unitatea de învăţământ de care aparţin. În cazul în care au pierdut cardul, este necesar să achiziţioneze un duplicat de la Centrele de vânzare ticketing şi să îl predea la şcoală pentru reîncărcare. Pe perioada în care elevii au predat cardul pentru reîncărcare, aceştia vor călători pe baza carnetului de elev.

Primăria va subvenţiona transportul elevilor din Colonia Sopor, Valea Fânaţelor respectiv Colonia Pata Rât, până în Cluj-Napoca.

Se efectuează în continuare transportul tinerilor nedeplasabili cu dizabilităţi neuromotorii, cu microbuze special dotate, pe trasee stabilite de comun acord cu Primăria municipiului Cluj-Napoca şi, respectiv: Direcţia de Asistenţă Socială şi Medicală Cluj-Napoca, Asociaţia Caritatea Umanitar Internaţională, Grădiniţa Malteză, Asociaţia pentru Protejarea şi Ajutorarea Handicapaţilor Motor (Centrul de zi Napoca Proteus, Clubul Prietenia şi Tânărul Singuratic), Asociaţia Hans Spalinger, Şcoala Gimnazială Specială Transilvania Baciu.

Transportul de noapte se realizează cu autobuze, prin intermediul liniei 25, după următorul program:

Plecări Bucium: 23,05 – 23,35 – 24,05 – 0,35;
Plecări Unirii: 23,00 – 23,30 – 24,00 – 0,30.

Incendiu la Constanţa. O maşină a luat foc în parcare