O vorbă spune: „până-aci e Clujul, dincolo e Mănăştur”. Duminică am zis: „până-aci e fotbal, dincolo Untold”.

Cu toate că suflarea clujeană s-a strâns cu mic cu mare: Untold a trimis 30 de voluntari să facă ce-o fi nevoie, firma de pază paznici să nu vină porumbeii să mănânce seminţele, organizatorii oameni cu găleata să arunce iarbă să arate bine la televizor, gazonul a fost tot untold – de nepovestit nici măcar nepoţilor.

Aşa a apărut o profesie nouă în fotbal pe lângă cunoscuţii din vechime: masori, magazioneri, preparatori, antrenori, fotbalişti şi mai nou-aduşii de Daum analişti video, aceea de om cu găleata. Deşi am încercat din răsputeri să aflăm de la proaspăt profesionalizaţii aruncători de iarbă proaspătă dacă e cosită de primarul Boc, n-am aflat.

Tot răul spre bine! Bine că n-a crescut iarba prea mare că trebuia să aducem caprele şi oile de la Ţaga şi ne auzeam vorbe. Plus că am fi stârnit ura organizaţiilor de protecţie a animalelor, că mănâncă iarbă netestată, ba chiar a Greenpeace care şi-ar fi putut intitula protestul Green Grass.

Se spune că un rău-voitor ar fi cerut înaintea meciului să se pună la difuzoare piesa lui George Nicolescu – Mai avem nevoie şi de iarbă, dar un voluntar Untold s-a revoltat spunând că Cenaclul lui Păunescu consuma mai multă iarbă decât festivalul electro. Bine-înţeles că se referea la gazon. Aşa că a rămas ca în tren (personalul Cluj – Câmpia Turzii) şi s-au intonat numai imnurile naţionale.

Vorbind şi despre meci, şi el a fost de nepovestit. Penaltiul ratat al lui Stanciu a bucurat muntenegrenii (mai ceva decât la obţinerea independenţei în 2006) şi inamicii primarului Boc că nu l-au putut vedea din nou cu nevasta pe umeri. Ratarea a întristat toţi microbiştii din ţară, suporterii lui U (şi aşa supăraţi că tălpile şi crampoanele naţionale au călcat la încălzire pe iarba CFR-ului) şi prietenii primarului că nu l-au putut vedea din nou cu nevasta pe umeri.

            Altfel, suntem abia la începutul campaniei de calificare şi a campaniei de însămânţare a ierbii. Dacă la prima campanie avem un neamţ (şi am rezolvat vorba aceea „ce păcat că n-avem nemţii noştri…”), la iarbă o să avem răbdare că până la urmă o să crească singură. Doar n-o să ne apucăm acum să tăiem frunze la câini (a se citi dinamovişti)!

            După ce am jucat cu Danemarca pe nisip, Franţa pe noroi şi Muntenegru pe tăpşan, mai rămâne să jucăm cu Polonia pe nisip marţian înnămolit şi însămânţat cu smocuri de iarbă. Aşa ne calificăm! Hai România!

 Acesta este un pamflet!

                                                                                                BELPHER-GOL