Levigatul de la Pata Rât se apropie periculos de centura Vâlcele Apahida

Lacul de levigat de la Pata Rât se mărește de la o zi la alta și se apropie tot mai mult de centura Vâlcele Apahida.

Activistul civic Szakáts István a publicat o serie de fotografii cu levigatul aflat deja aproape de centură și pentru care autoritățile întârzie să ia măsuri.

”În 2 noiembrie am mers din nou la Marea Neagră a Pata Râtului, să văd cum evoluează lucrurile.În acea zi a apărut și studiul Universității Tehnice despre cauzele alunecării de gunoi, și mai ales, ce e de făcut. Dar ceea ce sună într-un fel pe hârtie, e altfel în realitate.
În 2 noiembrie levigatul era la 4m de carosabil. De la apăsarea dealului de gunoi, șanțul care ar fi putut să conducă levigatul către Apahida s-a ridicat. Nu mai curge nimic de vreo lună de zile, iar astfel levigatul se captează în spatele barajului de pământ și gunoi. La o diferență de nivel de 30cm asta înseamnă încă 50.000 metri cubi de lichid toxic până în decembrie.
O rigolă nu se poate săpa – pentru că Apele Române spun că această cantitate de levigat netratat ajungând în Someș și apoi Tisa ar produce un incident internațional. Se pare că ce e acolo e chiar toxic. Toxic – toxic”, potrivit lui Istvan.

Soluția ar fi montarea unei stații de epurare, însă Consiliul județean afirmă că nu are teren disponibil, așa cum nu a fost nici pentru stația cu osmoză inversă. Din acest motiv a solicitat stare de alrtă, în schimb prefectura a considerat că nu e nici măcar stare de urgență.

”Barajul nu se poate găuri nici măcar pe șest, că e incident internațional. Și atunci lichidul o să se tot acumuleze. Asta produce două efecte: odată, patul de argilă pe care stă acum muntele de gunoi devine și mai alunecos. Și pământul amestecat cu gunoi vine și mai tare peste Centură. Deja e la 4m. Am fotografiat mai multe crevase, unele de peste 2.5m adâncime în gunoi. Sub Centură deja curge levigatul. Și nivelul o să se ridice și mai mult. Cât o să dureze până centura începe să se lase sub greutatea traficului? Acolo trec sute de camioane zilnic” a menționat Istvan Szakats.

Ce spune Exertiza Universității Tehnice?

Expertiza Universității Tehnice cere ridicarea unui zid între gunoi și Centură. Asta înseamnă săpături serioase. În cazul mult-așteptatei Prime Celule a CMID se vorbea de adâncimi de până la 18m. Dar problema e că săpăturile necesare pentru ridicarea acelui zid ar însemna că levigatul scapă în vale. Care e incident internațional. Ca atare Apele Române o să fie atenți la proces și o să insiste pe epurare. Dar CJ nu are unde pune o stație de epurare. Și la o asemenea cantitate nici nu poți da cep la levigat și să-l lași să șiroaie încet, dade nu se observă. E prea mult.

Sumarizând:
Expertiza Universității cere intervenții urgente la Pata Rât.
Intervențiile vizează o zonă foarte sensibilă, barajul de gunoi – care stă pe o mlaștină. Mlaștina se umflă constant de la apăsarea dealului în Centură, iar asta blochează curgerea lichidului toxic în aval. Centura e în pericol, dar lucrările de consolidare nu pot începe înainte de epurarea levigatului.
Stația însă nu va fi construită și pusă în funcțiune. Nu în această iarnă. Iar ploile vin. Lacul o să crească, și riscul de a mai avea avalanșe de gunoi crește. Riscul ca Centura să fie compromisă, e deja semnificativ. Dacă cumva cândva se apucă de lucrări, Centura va trebui închisă. Dacă nu, s-a dus Centura. Deja e pe ducă.
Și încă ceva. Din cauza patului de argilă și a gunoiului care alunecă peste, ecologizarea muntelui de gunoi prin acoperirea acestuia cu pământ e imposibilă. Greutatea ar aduce tot dealul peste Centură. Până nu se face zidul de sprijin – ori aici vorbim de ani – o să ne tot putem făli zilnic cu muntele nostru de gunoi. Iar Clujul se poate redenumi Orașul de sub Poalele Pata Râtului. Sau putem face ceva.

Incendiu la Constanţa. O maşină a luat foc în parcare

Adaugati comentarii