Imprimeria Ardealul a găzduit azi lansarea cărții ”In memoriam Revoluției tipografilor din 1918. Scurtă istorie tipografică și a mișcării sindicale”, a scriitorului Ioan Ciorca. Cartea a fost lansată pentru a comemora 100 de ani de la moartea tipografilor din decembrie 1918.

Această lansare de carte are rolul de a comemora 100 de ani de la moartea tipografilor în decembrie 1918 de la București. În acest sens am hotărât ca împreună cu o echipă serioasă, autorul cărții Ioan Ciorca, domnul primar Roman de la Viișoara care ne-a sprijinit, alături de toți cei care ne-au fost alături să lansăm această carte. Vrem să comemorăm și să îi prețuim pe cei care au luptat pentru drepturile și interesele noastre, ale tipografilor. Tipografii au fost primii care au constiuit o organizație sindicală care apoi a construit breslele. Au fost primii care s-au luptat alături de ceferiști pentru drepturile și interesele membrilor pe care îi reprezentau”, a menționat Mircia Giurgiu, directorul Imprimeriei Ardealul.

Autorul cărții, Ioan Ciorca, a realizat un scurt rezumat al evenimentelor petrecute în decembrie 1918, evenimente care reprezintă subiectul principal al cărții.

Mă bucur că v-ați adunat într-un număr atât de mare la o lansare de carte. Cartea am structurat-o pe trei capitale,având în plan cetral această revoltă a tipografilor bucureșteni de acum 100 de ani. În prima parte am făcut o scurtă istorie a industriei tipografice și a mișcării sindicale. Partea centrală sunt evenimentele de acum 100 de ani din București, iar în ultima parte am făcut o scurtă analiză a industriei tipografice clujene împărțită în două părți. Prima parte la 50 de ani de la înființare, 1969 și pus în oglindă realizările de acum la 100 de ani. În ceea ce privește evenimentele din București, totul se învârte în jurul a ceea ce numim trai bun, pentru care sindicatele au luptat în permanență. Traiul bun este o distincție aristotelică. Aristotel gândea că o distincție între a trăi și a trăi bine. Pentru el a trăi însemna cadrul natural, condițiile în care ne-am născut și a trăi bine însemna a depăși tot acest cadru natural. În România de astăzi aceasta este problema noastră a tuturor: traiul bun. Acesta a fost trâmbițat de toate guvernele post-decembriste. La realizarea acestui trai bun contribuie de fapt trei factori: organsimele internaționale care încearcă să impună o politică favorabilă lor, guvernanții care prin profesionalismul lor reușesc să medieze între noi și aceste organisme intternaționale care încerc să impună un context favorabil lor. Nu în ultimul rând, cel de-al treilea factor care contribuie la edificarea acestui trai bun suntem noi. Dacă rezistăm la toate tendințele de manipulare vom reuși să ne impunem voința. Revenind la evenimentele care s-au întâmplat cum 100 de ani, în 6 decembrie muncitorii topografi își făcuseră o listă de revendicări pe care voiau să le prezinte guvernanților. Nu trecuse nicio săptămână de la evenimentele de la Alba, abia se întorsese regele și regina în capitala eliberată de ocupația germană și iată că apar aceste probleme. Oameni care până mai ieri luptaseră pe frontul Primului Război Mondial se vedeau într-o situație crâncenă din punct de vedere al condițiilor de trai. În această situație, muncitorii tipografi, pentru că ei sunt o categorie aparte deoarece ei sunt cei care vin prima dată în contact cu lumina cărții. Muncitorii tipografi și-au stabilit o listă de revendicări pe care voiau să o prezinte guvernanților. În cazul în care această listă nu le era aprobată, urmau a declanșa greva generală pe data de 13 decembrie. Așa s-a și întâmplat, în data de 13 tipografii au oprit lucru și circa 600 de muncitori au hotărât să plece spre Piața Teatrului Național pentru a manifesta și a merge la Guvern să prezinte acea listă de revendicări. Au pornit 600, dar parcurs s-au adunat și alți muncitori din alte întreprinderi ale capitalei, astfel că au ajuns la un număr de 15.000 de oameni, suficient ca să îi sperie pe cei ce trebuiau să asigure ordinea publică. Cel mai speriat era chiar generalul Alexandru Mărgineanu, cel care instalase patru cuiburi de mitraliere în alteptarea coloanelor de muncitori. Acesta a solicitat premierului Ion I. C Brătianu aprobare să împrăștie manifestanții. După ce a primit-o a tras fără somație în plin. Astfel au căzut, potrivit unui martor ocular, Emilan Ionescu care era pe vremea aceea secretarul prefectului Bucureștiului, 87 de morți și sute de răniți. Guvernul nu a recunoscut decât vreo 15 morți. Unul dintre organizatorii mișcării, Moscovici, vorbea la un moment dat de 50 de morți și peste 100 de răniți, a mai fost o statistică după 1945 în care numărul morților ajungea la 102. Nu statisticile sunt cele mai importante ci faptul că oamenii aceștia luptaseră ca România să nu dispară, luptaseră pe frontul Primului Război Mondial și în momentul în care au încercat să se reintegreze în societate și să își câștige bucata accea de pâine pentru ei și familiile lor au fost răsplătiți cu gloanțe. A urmat un proces după aceste evenimente prin care Guvernul încerca să explice crima. Vinovații au fost găsiți reprezentanții partidului socialist. Procurorul care a citit rechizitorul și-a bazat acuzația pe un simplu manifest găsit la clubul socialiștilor bucureșteni și a susținut că revolta tipografilor era începerea rebeliunii bolșevice menite să ducă în final la răsturnarea Regelui de la putere. Dovada că lucrurile nu stau chiar așa este că acea Curte Marțială constituită atunci, din lipsă de dovezi, nu a dat decât câteva condamnări unor agitatori comuniști soldate cu cinci ani de închisoare, ceilalți muncitori fiind eliberați în luna feebruarie a nului 1919. După Al Doilea Război Mondial, strada Ion Câmpineanu a primit numele 13 decembrie, în memoria tipografilor căzuți atunci s-a ridicat un monument și s-a pus o placă comemorativă. În 1968 printr-o hotărâre de Guvern s-a instituit Ziua Tipografilor din Republica Socialistă România ce urma a fi sărbătorită în fiecare an în prima duminică de după 13 decembrie. Au venit vremurile noi și acel monument a fost demolat ca să facă loc unui hotel. Probabil trebuia ca orice amintire trebuia să fie ștearsă. Pentru acest trai bun ne străduim cu toții și din integrarea în Uniunea Europeană ar fi trebuit să facem un scop pentru instaurarea acestui trai bun pentru toți cetățenii acestei țări.

Cartea a fost publicată cu sprijinul primarului comunei Viișoara, Ioan Roman, cel care a subliniat importanța cunoașterii istoriei pentru a nu repeta greșelile înaintașilor noștri.

”Nu este prima dată când ne întâlnim cu Nelu Ciorca pe tărâmul scrisului. Întotdeauna am considerat că este bine să îi sprijinim pe cei care au har și dar. Într-o situație mai dificilă făcând apel la noi, am răspuns prezent pentru că este bine să cunoaștem viața așa cum a fost trăită de poporul român. Eu nu sunt istoric, sunt inginer zootehnist de meserie, dar îmi place să citesc, îmi place istoria. Trebuie să cunoaștem realitatea, altfel suntem predispuși să greșim. De prea multe ori ni se aruncă în față că poporul român în perioada interbelică a trăit foarte bine. Probabil că 1-2% din populație a trăit foarte bine, dar cei mai mulți dintre românși, indiferent de naționalitate, de etnie, munceau din greu și trăiau și mai greu. Încă nu am citit cartea, dar am credința că prin tot ceea ce a scris Nelu Ciortea aici reflectă realitatea și va fi un îndemn la cunoașterea vieții sociale economice a românilor, a celor săraci, năpăstuiți, a celor care aveau doar forța de muncă drept averea lor și își câștigau traiul prin forța brațelor și a minții. Faptul că a scris o carte despre ceea ce a fost ne va da sigestii să evităm să facem ce nu este bine”, a menționat Ioan Roman.

În numele tipografilor a luat cuvîntul Rus Remus, șeful biroului de producție din cadrul Imprimeriei Ardealul.

Domnul Ciorca a scris despre noi, despre tipografi. În această cărticică nu au încăput lucruri mari, dar documentând-se în atâtea arhive a adus la iveală niște adevăruri care este bine să le cunoaștem, este bine să le spunem și urmașilor noștri. Avem niște înaintași iluștri în materie de tipografie. Dacă ne gândim la câte sacrificii s-au făcut și câte vieți au fost sacrificate pentru binele nostru, ar trebui să le păstrăm o memorie adâncă. Și din rândul nostru a căzut la Revoluție, și se pomenește și apreciem în mod deosebit acest lucru, fostul nostru coleg Chira Ioan. Mulți dintre noi cei din tipografie l-am cunoscut, are și el două pagini despre sacrificiul pe care l-a dat. Toate acestea ar trebui să aducă România pentru un trend mai bun, să ne bucurăm că suntem români, să ne bucurăm că trăim în libertate și cred că putem să facem asta. Traiul bun se construiește în generații. Nu știm număra morții, nu știm număra răniții, se ascund tot felul de documente care sunt secrete. Nu ar trebui să fie niciun secret din istoria trăită și prin care a trecut poporul român și în special breasla noastră a tipografilor. Am avut personalități mari la noi în tipografii. Am avut scriitori de elită, fiecare dintre poeții români au trecut prin tipografie, începând cu Eminescu, Coșbuc, Arghezi. Toți au făcut ucenicie cu muncitorul tipograf care le punea în pagină versurile sau scrierile. Așa s-a întâmplat în fiecare generație. Și în generația noastră am întâlnit academicieni, profesori universitari, doctori care au venit, au luat contact cu noi, ne-am cunoscut reciproc până le-au fost tipărite înscrisurile. Vrem să mulțumit domnului Ciortea că a consumat timp și resurse să scrie această carte despre noi și că a făcut-o cu editua noastră cu sprijinul nostru a tuturor. Nu știu în ce tiraj s-a scos, bănuiesc că un tiraj limitat, dar sperăm într-o reeditare pe o scară mai largă în funcție de cerințele pieții.