După o luptă de cinci ani cu cancerul, primarul comunei Băișoara, Luca Minodora Susana, s-a stins în seara zilei de 4 ianuarie. Unul dintre cei mai longevivi primari clujeni a fost răpus de această boală nemiloasă. În urma ei rămâne o muncă asiduă de 21 de ani în slujba cetățenilor.

Toată comuna Băișoara este în doliu după ce au pierdut-o pe cea care i-a călăuzit și s-a luptat pentru ei timp de peste două decenii. În doliu sunt însă și toți cei care au cunoscut-o, care au admirat-o și care au avut ocazia să lucreze cu ea. Pe rețelele de socializare curg deja mii de mesaje de rămas bun.

”Cu durere nemărginită și profund regret, cu inima împietrită de durere și sufletul gol , suntem , de azi înainte, lipsiți de soarele care lumina întreaga comunitate din Băișoara. Primarul , Luca Minodora Susana, a plecat în lumea celor drepți pentru a-și continua misiunea, care i-a fost încredințată, de Dumnezeu, aici, pe Pământ și pe care , de acum o va desăvârși, în ceruri. Băișoara va rămâne pentru primarul ei ” LOCUL SUFLETULUI MEU” iar băișorenii vor rămâne ” FAMILIA MEA EXTINSĂ”, pentru totdeauna.
Dumnezeu s-o țină, de-a pururi, în lumina Sa veșnică și să-i dea odihnă sufletului !”, acesta este mesajul prin care a fost anunțată trecere doamnei Luca în neființă și care i-a întristat pe toți cei care au cunoscut-o.

Doamna Luca Minodora Susana a condus destinele comunei Băișoara timp de cinci mandate, pe al șaselea nu a mai reușit să îl ducă la final. În cei 21 de ani în care a fost primar, doamna Luca a reușit să dezvolte comuna și să o promoveze în toată Europa.

Luca Minodora a iubit atât de mult Băișoara, motiv pentru care și-a dorit ca toată lumea să îi cunoască istoria, tradițiile și oamenii. Astfel a apărut cartea semnată chiar de doamna primar, Băișoara-locul sufletului nostru.

Din postura de vicepreședinte în cadrul Camerei Puterilor Locale și Regionale, doamna Luca a făcut cunoscută în toată Europa cultura și tradițiile satului transilvănean.

”Pe lângă munca din comună, am și o activitate internațională de care sunt foarte mândră. Sunt membru în Consiliul Europei, în Camera Puterilor Locale și Regionale și sunt membră în comisia cu probleme de actualitate, comisia Sport, Mass media, cultură. În perioada 2014-2016 am fost aleasă vicepreședintă a acestei comisii. Reprezint România și sunt bucuroasă că pot duce mesajele României acolo între 47 de țări”, relata cu multă mândrie doamna primar în august 2017.

Băișoara a reprezentat pentru doamna primar familia ei, în special după moartea soțului, cele două fiice ale sale locuind în Statele Unite ale Americii.

”Am venit în Băișoara în anul 1971 ca și profesoară în satul Muntele Băișorii, iar atunci nu mă gândeam că Băișoara va deveni casa mea, familia mea, un univers spiritual. În comuna Băișoara se lucrează, sunt bucuroasă de tot ceea ce fac pentru comună deoarece rămâne ceva în urma mea și orice lucru pe care îl fac îl iubesc mai mult decât aș face la mine acasă.”, ne mărturisea în august doamna primar.

Timp de 20 de ani au fost multe proiecte făcute pentru Băișoara care au ridicat mult nivelul de trai al cetățenilor comunei. Bunăstarea acestora stă mărturie pentru munca depusă de doamna primar timp de 21 de ani.  De asemenea, pentru munca depusă a primit titlul de „Primar de 5 Stele” în anul 2015, din partea A.Co.R. Printre cele mai importante proiecte putem aminti: construcția centrului SMURD, rețea de apă potabilă, canalizare, drumuri asfaltate, reabilitarea Școlii și a căminului cultural din Băișoara, modernizarea stațiunii Muntele Băișorii, proiect nefinalizat.

În anul 2014, cotidianul Cluj Today a desemnat-o pe doamna primar ca fiind una din cele mai influente șapte femei din județul Cluj, în domeniul public. Doamna primar Luca Minodora a fost un exemplu pentru toate femeile din politica românească. Încă de foarte timpuriu, când politica era puțin accesibilă femeilor, doamna Luca a reușit prin muncă și perseverență să câștige încrederea concetățenilor săi și mai apoi respectul și recunoștința la nivel european.

În august ne-a dezvăluit că sunt multe alte proiecte la care lucrează și pe care dorea să le implementeze. Vorba cu atâta încredere despre viitor, despre munca pe care dorea să o facă în slujba cetățenilor comunei Băișoara. Din păcate, boala a răpus-o mult prea devreme. Rămân în urmă 21 de ani de muncă, de proiecte, 21 de ani în care s-a dedicat în totalitate comunei Băișoara. Rămâne de asemenea, și regretul că sunt multe alte lucruri pe care și le dorea pentru comună și pe care nu a mai avut timp să le facă.

Chiar și în suferință, în ultimele zile ale vieții ei tot la ceilalți s-a gândit. Și-a dorit ca cei care vor dori să o conducă pe ultimul drum să nu cumpere coroane de flori așa cum se obișnuiește, ci acei bani să fie donați pentru realizarea picturii la Mănăstire Băișoara.

Slujba de înmormântare va fi oficiată de IPS Andrei Andreicuț și un sobor de 20 de preoți și va avea loc duminică, la ora 13.30, la locuinta doamnei primar din localitatea Băișoara , Nr 57, Judetul Cluj și va fi înmormantată alături de soțul ei, la Mănăstirea Sfantul Prooroc Ilie Testviteanul “ Băișoara.