Sunteti aici:SocialFiliala Zorilor a Bibliotecii Judeţene ,,Octavian Goga" își așteaptă vizitatorii cu o nouă înfăţişare

Filiala Zorilor a Bibliotecii Judeţene ,,Octavian Goga” își așteaptă vizitatorii cu o nouă înfăţişare

Publicat in data

Filiala Zorilor a Bibliotecii Judeţene ,,Octavian Goga” Cluj, instituţie de cultură aflată sub autoritatea Consiliului Judeţean Cluj, invită locuitorii din zonă, precum şi toți pasionaţii de lectură, să îi treacă pragul și să se bucure de noua sa înfăţişare, un spaţiu complet renovat şi amenajat după cele mai înalte standarde de calitate, conform următorului program de funcționare: luni, miercuri și joi de la ora 12.00 la ora 20.00, iar marți și vineri între orele 8.00 și 16.00.

            După aproximativ o jumătate de an, perioadă în care porţile sale au fost închise publicului, aceasta a fost redeschisă și a devenit complet funcțională, impresionând vizitatorii cu imaginea sa ultramodernă și, în același timp, inedită. În perioada în care Filiala Zorilor a fost închisă s-au desfășurat  ample lucrări de reabilitare a sălilor de studiu, spaţiul fiind mărit semnificativ, de la 238 de mp la 622 de mp, astfel încât cititorii să beneficieze de toate facilităţile pe care le poate oferi o bibliotecă publică modernă. De asemenea, au fost create spaţii de lectură în funcţie de categoria de vârstă a publicului, astfel că, în prezent, există un spaţiu pentru copii, unul pentru adolescenţi şi tineri, precum şi unul pentru adulţi – zona de împrumut. Dat fiind faptul că suprafaţa utilă a fost mărită, în urma lucrărilor de modernizare a fost creată şi o sală pentru bunici, în care persoanele în etate pot lectura, socializa sau pot beneficia, în mod gratuit, de cursuri de limbi străine şi operare pe calculator. Totodată, există şi un spaţiu destinat micilor ONG-uri care nu dispun de un sediu propriu pentru desfăşurarea activităţii, fiind amenajată şi o sală numită sugestiv ,,Sala de lectură în linişte”, spaţiu dedicat preponderent studiului.

            ˮCeea ce este cu adevărat important e faptul că, în urma unei investiții consistente finanțate integral din bugetul Consiliului Județean, am reușit să renovăm în totalitate și să modernizăm Filiala Zorilor, transformând-o în una dintre cele mai moderne biblioteci publice din țară. La fel de îmbucurător e și faptul că, mărind suprafața sălilor de studiu cu peste 160% , aceasta este mai mult decât pregătită să îi primească pe cititorii proveniți din cartierele mai recent dezvoltate Bună Ziua și Europaˮ, a declarat domnul Alin Tișe, președintele Consiliului Județean Cluj.

            Filiala Zorilor îşi aşteaptă vizitatorii cu o colecţie de nu mai puțin de 34.284 de volume, urmând ca în cel mai scurt timp să fie achiziţionate şi altele noi. Un alt beneficiu al acestui proiect este acela că cititorii beneficiază de serviciul de autoîmprumut şi autorestituire. Valoarea totală a investiţiei ce a fost demarată la mijlocul anului 2016 se ridică la nu mai puțin de 527.000 de lei, finanţare asigurată integral din bugetul Consiliului Judeţean Cluj.

INTRA IN DISCUTIE

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Ultimele articole

Sotia patronului Nello Construct, condamnată la închisoare pentru că a bătut minori

In sfârșit, s-a facut dreptate în cazul a două familii din Turda a căror...

Video: Politicienii bogați din Turda și legaturile lor

Turda, municipiul unde politicienii aflați la putere și familiile lor fac afaceri mega profitabile   Astăzi,...

Se vinde restaurantul cu vită/mici de aur, Transylvania Steak House – topul de pe lume

Se vinde restaurantul cu vită/mici de aur, Transylvania Steak House – topul de pe...

Din Mexic, liderul PSD Câmpia Turzii, Avram Gal, își așteaptă sentința într-un dosar de trafic de influență. În pandemie „i-a căzut” în brațe un...

Patronul restaurantului care vinde hamburgeri în foiță de aur și președintele PSD Câmpia Turzii,...

Alte articole

Sotia patronului Nello Construct, condamnată la închisoare pentru că a bătut minori

In sfârșit, s-a facut dreptate în cazul a două familii din Turda a căror...

Video: Politicienii bogați din Turda și legaturile lor

Turda, municipiul unde politicienii aflați la putere și familiile lor fac afaceri mega profitabile   Astăzi,...

Se vinde restaurantul cu vită/mici de aur, Transylvania Steak House – topul de pe lume

Se vinde restaurantul cu vită/mici de aur, Transylvania Steak House – topul de pe...