accident floresti
sursa foto: InfoTrafic Cluj

O femeie de 39 de ani conducea un autoturism pe strada D. Tăuteanu din com. Florești. Ajunsă la intersecția cu DN1 E60, deși a întâlnit indicatorul de obligare la dreapta, a efectuat virajul la stânga fără sa acorde prioritate de trecere vehiculelor care circulau pe Drumul Național.

Aceasta a intrat în coliziune cu un autovehicul condus de o femeie de 31 de ani din com. Florești. In urma accidentului a rezultat rănirea ușoară a femeii în vârstă de 31 de ani. După producerea accidentului, femeia care nu a respectat semnificatia indicatoarelor și-a continuat deplasarea, oprind pe strada Dumitru Mocanu din com. Florești.

In urma testării cu aparatul alcooltest a rezultat că aceasta se afla sub influența alcoolului, rezultatul testării fiind de peste 0,20 mg/l alcool pur in aerul expirat.