O serie de erori au fost depistate în manualul de Geografie pentru clasa a VI-a.
În manualul de geografie pentru clasa a VI-a sunt greşeli de tipul plasării pe hartă a oraşului Turnu Măgurele în locul oraşului Drobeta – Turnu Severin, Marea Moartă a ajuns în locul Mării Roşii, Insula Ascension a devenit Asuncion, iar Tasmania a fost botezată Vanuatu.
Ca urmare a acestor erori, Ministerul Educaţiei Naţionale face următoarele precizări:
– În prima parte a săptămânii viitoare, va apărea varianta digitală corectată a manualului de Geografie de clasa a VI-a. Va include şi atenţionări cu privire la varianta din print.
– Va fi realizată o erată tipărită pentru manualul de Geografie de clasa a VI-a. Erata va fi trimisă în şcoli până la începutul anului şcolar. Elevii vor primi odată cu manualul şi erata în cauză.
– La nivelul Ministerului Educaţiei Naţionale a demarat o cercetare amănunţită pentru a vedea în ce etapă a procesului de scriere/evaluare/editare au apărut respectivele erori.
– Pentru a preîntâmpina reiterarea unor astfel de situaţii, Ministerul Educaţiei Naţionale se va asigura că toţi evaluatorii care au avut erori în activitatea desfăşurată într-o etapă a procesului de evaluare nu vor mai avea dreptul de a participa la selecţia pentru evaluări viitoare. În plus, contractul de colaborare semnat cu evaluatorii de manuale prevede că neîndeplinirea sau îndeplinirea necorespunzătoare a obligaţiilor asumate prin contract atrage răspunderea părţii în culpă.
– Activitatea redactorului din cadrul Editurii Didactice şi Pedagogice care a lucrat la manualul de Geografie de clasa a VI-a va fi supusă analizei Comisiei de Disciplină.
– Ministerul Educaţiei Naţionale îşi rezervă dreptul de a acţiona în instanţă autorii/redactorii/evaluatorii manualelor.
Spre deosebire de anii anteriori, Ministerul Educaţiei Naţionale are drept de erată şi poate opera remedierile necesare.