Daputatul USR, Emanuel Ungurenu a fost prezent în plenul ședinței de Consiliul local pentru a solicita mai mulți bani pentru spitale, pentru a solicita mai multă implicare și pentru a cere ca spitalele să fie cartea de vizită a acestui oraș.

Vorbim despre alocările de sume pentru spitale. Ieri în Comisia de Sănătate, un membru PSD aprecia Primăria și Consiliul Local și pe domnul primar pentru faptul că alocă bani pentru spitale în comparație cu Primăria din Mureș care nu o face. Eu am întotdeauna o altă perspectivă asupra orașului Cluj-Napoca. Eu consider că noi ca oraș ar trebui să avem o carte de vizită complet diferită de cea pe care o avem astăzi. Cartea de vizită a unui oraș trebuie să fie spitalele, nu sălile de sport. Mă raportez la potențialul pe care îl are acest oraș și la bugetul lui. Aş ruga comisia de sănătate ca atunci când primeşte cereri, hârtii, din partea unor spitale din Cluj să facă efortul să meargă până la spitale, să vorbească cu managerii, să vorbească cu pacienţii, cu medicii. Noi când avem o problemă de sănătate sunăm pe cineva. Ar trebui să ne asigurăm că aceste condiţii din spital să fie aceleaşi şi pentru noi când sunăm, parlamentari, consilieri, cât şi pentru cei care ne-au ales. Rugămintea mea este ca cei care au responsabilităţi în a veni cu un vot, cu o recomandare, inclusiv îl rog pe domnul primar, să meargă în spitalele din Cluj în vizită în orice zi şi să vadă care sunt nevoile. Știu legea, Spitalul Municipal este singura responsabilitate directă, cu restul discutăm despre viață și moarte cu un Guvern care a luat 28 de milioane de euro din buget, cu o situație catastrofală cu infecțiile nosocomiale. Orașul este al nostru al tuturor, nu putem să ieșim din responsabilitatea morală și etică, că am aalocat cu 40% mai mult decât în 2017, raportat la Mureș care nu dă nimic. Noi e raportăm la buget, la nevoi și la priorități. Ar trebui să existe un comitet la nivelul Consiliului Local care să identifice terenuri pentru clinici noi. Rugămintea mea este dincolo de vorbă, ca la anul pe această vreme dacă voi întreba un consilier dacă a identificat un teren pentru o clinică, să mi se spună că măcar se străduieşte cineva să facă asta”, potrivit lui Ungureanu.

O altă solicitare a fost ca, măcar într-un an, banii alocați în mod normal bisericilor să fie alocați spitalelor, pentru că prin comparație bisericile  arată mult mai bine decât spitalele.

Renunţaţi la solicitările din partea cultelor un an, măcar un an, şi relocaţi sumele către spitale. Ştiu că este o temă sensibilă, dar uitaţi-vă cum arată bisericile din Cluj în comparaţie cu spitalele, indiferent de cult. Gândiţi-vă la o masă de înalți prelaţi, ce se fac când ajung la UPU şi nu vine ambulanţa la timp şi nu sunt suficienţi medici şi nu este aparatură. Dacă mergeţi cu copilul la ORL să ştiţi că nu veţi găsi gardă.  Nu avem gardă la copii. Am adus ecograf la Pediatrie 2 dar nu avem ecografişti. Dacă aveţi copil minor în weekend cu otită nu aveţi unde să mergeţi, toţi. Toţi managerii de spitale din Cluj şi din ţară sunt puşi politic. Pentru că cei care i-au pus politic îşi rezolvă problema cu copiii lor sunându-i pe medici şi venind în pijamale pentru ei. Ceilalţi din Cluj, Dumnezeu cu mila. Să faceţi un efort să căutăm terenuri pentru spitale noi. Gâdiți-vă ce se întîmplă cu fiecare dintre noi dacă am fi necunoscuți și ajugem la UPU”, a completat Ungureanu.

Suma alocată spitalelor clujene în 2018 de la bugetul local este cu 37% mai mare față de anul precedent. Este vorba despre finanțarea spitalelor care nu sunt în proprietatea primăriei și față de care municipalitatea nu are obligații de finanțare.

Singurul spital care se află în subordinea Primăriei Cluj-Napoca este Spitalul Clinic Municipal Cluj-Napoca „Clujana”, care primește o finanțare de mai multe milioane de lei. În ceea ce privește celelalte spitale, dată fiind contribuția lor la dezvoltarea municipiului și la creșterea calității actului medical în orașul nostru, primăria susține și în acest an cu 6,75 milioane lei spitalele clujene, în funcție de solicitările adresate Primăriei și Consiliului Local. În 2017 suma alocată a fost de 4,92 milioane lei.

De asemenea, Primăria Cluj-Napoca sprijină S.M.U.R.D. Cluj, pe lângă serviciul de masă asigurat anual personalului de urgență, cu o alocare de 300.000 lei. Aceste fonduri vor fi utilizate pentru asigurarea necesarului de combustibil, piese auto, reparații și întreținere pentru autospecialele SMURD Cluj și aparatura din dotarea acestora.

Proiectele de Hotărâre vor fi supuse aprobării în proxima ședință a Consiliului Local. Alocările propuse pentru sănătate în această sesiune de finanțări sunt următoarele:
– Institutul Inimii de Urgență pentru Boli Cardiovasculare „Niculae Stăncioiu” – 500.000 lei
– Spitalul Clinic Județean de Urgență Cluj – SMURD – 300.000 lei
– Spitalul Militar de Urgență „Dr. Constantin Papilian” Cluj-Napoca – 350.000 lei
– Spitalul Clinic Căi Ferate Cluj-Napoca – 400.000 lei
– Institutul Clinic de Urologie și Transplant Renal – 500.000 lei
– Institutul Regional de Gastroenterologie-Hepatologie „Prof. Dr. Octavian Fodor” Cluj-Napoca – 350.000 de lei
– Spitalul Clinic de Urgență pentru Copii Cluj – 650.000 lei
– Spitalul Clinic de Boli Infecțioase – 350.000 lei
– Spitalul Clinic de Recuperare Cluj-Napoca – 250.000 lei
– Institutul Oncologic „Prof. Dr. I. Chiricuță” Cluj-Napoca – 400.000 lei
– Spitalul Clinic Județean de Urgență Cluj – 2.700.000 lei